2016-12-05 06:29

POLITICA


Sauditul Abd al-Nashiri, într-un centru secret al CIA din Bucureşti

 |  17:24
Sauditul Abd al-Nashiri, într-un centru secret al CIA din Bucureşti
Sauditul Abdal-Nashiri, acuzat de implicare în atacul care a vizat în 2000 nava militarăamericană USS Cole, în Yemen, a fost adus, probabil în 2004, într-un centrusecret de detenţie din Bucureşti, în cadrul programului CIA de interogare asuspecţilor de terorism, potrivit USA Today. O organizaţie pentru drepturileomului şi avocaţii suspectului le-au cerut procurorilor polonezi să anchetezedetenţia şi tratamentul la care acesta a fost supus într-o fostă închisoaresecretă a CIA din Polonia. Abd al-Rahim al-Nashiri este primul suspect deterorism încarcerat într-un centru CIA care a intentat o acţiune legală înPolonia. Al-Nashiri a fost capturat la Dubai şi mutat iniţial într-o închisoareCIA din Afganistan. În scurt timp, a fost transferat la o închisoare CIA dinThailanda, înainte de a fi adus în Polonia împreună cu un alt suspect, AbuZubayda, afirmă foşti oficiali citaţi de Associated Press. Potrivit registrelorcurselor aeriene, al-Nashiri a fost mutat din Polonia în Rabat, unde a statpână pe 22 septembrie 2003, când a fost mutat la Guantanamo Bay. Pe 27 martie2004, suspectul a fost transferat din nou la Rabat, iar apoi a fost dus înpresupusa închisoare CIA care exista la Bucureşti. În august, AP a relatat căun alt suspect, Khalid Sheikh Mohammed - un lider al-Qaida suspectat deorganizarea atentatelor din 11 septembrie 2001 - a fost adus într-un centrusecret de detenţie din Bucureşti, închisoare secretă care avea numele de cod"Britelite", în toamna anului 2003, în cadrul programului CIA deinterogare a suspecţilor de terorism.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-11-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image