2018-11-21 04:02


Schimb de replici dure între PNL şi PSD, pe tema referendumului

 |  14:06
Schimb de replici dure între PNL şi PSD, pe tema referendumului

Scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la declanşarea referendumului a fost subiectul disputei dintre senatorul PNL, Alina Gorghiu, şi cel al PSD, Şerban Nicolae. Cel din urmă a refuzat să pună pe ordinea de zi documentul preşedintelui pentru declanşarea procedurii.

În şedinţa Comisiilor juridice şi cea pentru constituţionalitate s-a consumat un schimb de replici dure între PSD şi PNL. Subiectul de la care a pornit discuţia în contradictoriu a fost scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la declanşarea referendumului. La începutul şedinţei, deputatul PNL, Gabriel Andronache a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis privind declanşarea procedurii referendumului, pentru ca aceasta să intre în plenul Parlamentului săptămâna viitoare. Preşedintele Comisiei juridice de la Senat, Şerban Nicolae, i-a replicat că acest punct nu poate fi discutat pentru că este o şedinţă a trei comisii, cele juridice şi cea pentru constituţionalitate, în timp ce scrisoarea preşedintelui trebuie dezbătută numai în Comisiile juridice. Alina Gorghiu, PNL, a intervenit în discuţie spunând că Şerban Nicolae îi ceartă pe reprezentanţii PNL. "Ne cam certaţi, domnul preşedinte, şi nu ştiu de ce v-aţi trezit aşa prost de dimineaţă. Vreţi să discutăm asta la sfârşitul şedinţei, nicio problemă. Spuneţi că nu doriţi să discutăm, dar la noi solicitarea asta nu dezincriminează pe nimeni, nu spală pe niciun preşedinte de partid, nici de ţară. Dacă aveţi generozitatea să spuneţi că o discutăm la sfârşit procedura asta se încheie şi cred că e de bun simţ să vreţi şi dvs. să o discutăm, că avem un termen regulamentar în interiorul căruia va trebui discutată, asta că ne place, că nu ne place. Asta e viaţa", a spus Gorghiu.

Replica lui Nicolae nu a întârziat: "Respectuos v-aş atrage atenţia că neavând de unde să ştiţi cum m-am trezit eu azi- dimineaţă, din raţiuni care ţin de binele meu personal, nu aveţi cum să aflaţi în ce stadiu mă trezesc eu dimineaţa. Nu aş vrea să mai faceţi aprecieri personale, v-aş ruga, declaraţiile politice, la altă sesiune", a replicat Nicolae.

"Dar bun-simţ puteţi să aveţi, indiferent că vorbiţi cu cineva din Opoziţie. Eu aşa mă gândesc... un bărbat mitocan, mai complicat, dar aveţi bun simţ. Dacă nu aveţi bun simţ, vă rog frumos să vă abţineţi. Dacă aveţi bun simţ, atunci mergeţi mai departe şi discutaţi pe procedură, îmi e lehamite de pesedişti obraznici", a spus Gorghiu.

"Insultele şi jignirile dvs. sunt de un nivel atât de scăzut într-un cadru atât de neprotrivit. Nu ştiu, puteţi să găsiţi un alt mediu care să vă fie familiar pentru asemenea comportamente, eu v-aş atrage atenţia în mod respectuos că nu mi-am permis niciodată să fac aprecieri de natură personală în ceea ce vă priveşte şi aş vrea să vă abţineţi în ceea ce mă priveşte, iar îndemnul la bun simţ ar trebui să vi le adresaţi dumneavoastră în oglindă dimineaţa", a încheiat disputa Şerban Nicolae.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-03

TAGURI: replici, senatori, pnl, psd, referendum
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NESIMțIRE
03 Feb 2017

Cred că Alinuța încă dormea ....Probabil a avut o noapte agitată. Sau se credea pe linia de centură,nu în parlament ASTA NU ESTE VOCABULAR DE DOAMNA DAR UNDE NU ESTE,NU POTI CERE,,
NESIMțIRE
03 Feb 2017

Cred că Alinuța încă dormea ....Probabil a avut o noapte agitată. Sau se credea pe linia de centură,nu în parlament ASTA NU ESTE VOCABULAR DE DOAMNA DAR UNDE NU ESTE,NU POTI CERE,,
ANONIM
03 Feb 2017

hahahahahahahahahahahahahahah
Random image



Ultimele stiri






loading...