2018-02-24 04:28


Schimbarea la faţă a politicienilor din eşalonul doi. Azi, Bogdan Ciucă. Imagini cât mii de cuvinte

 |  20:01
Schimbarea la faţă a politicienilor din eşalonul doi. Azi, Bogdan Ciucă. Imagini cât mii de cuvinte

Liviu Bogdan Ciucă, născut pe 13 octombrie 1968, la Galaţi, este deputat în Parlamentul României din anul 2004 din partea Partidului Conservator.

În 1996, Ciucă obţine licenţa la Facultatea de Drept de la Universitatea Ecologică din Bucureşti. Din 1997, este notar public.

Tot în 1997, Bogdan Ciucă intră în politică şi devine membru al Alianţei pentru România. În 2003, se mută la Partidului Umanist din Romania (ulterior Partidul Conservator) condus de Dan Voiculescu.

La alegerile generale din 2004, Ciucă a fost ales deputat din partea PUR. Fotoliul din Camera Deputaţilor îl va păstra şi la scrutinurile din 2008 şi 2012.

În 2013, Bogdan Ciucă ajunge vicepreşedinte la Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru

elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. De asemenea, este liderul grupului parlamentar ALDE (Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, înfiinţat în 19 iunie 2015 prin fuziunea Partidului Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu, cu Partidul Conservator).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-27

GALERIE MEDIA



TAGURI: schimbarea la fata a politicienilor, bogdan ciuca, imagini cat mii de cuvinte





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova