2017-11-18 00:57


Schimbarea la faţă a şefilor SRI. Azi, George Cristian Maior. Imagini cât mii de cuvinte

 |  21:01
Schimbarea la faţă a şefilor SRI. Azi, George Cristian Maior. Imagini cât mii de cuvinte

George Cristian Maior s-a născut la 16 noiembrie 1967, la Cluj. Este fiul lui Liviu Maior, ministru al învăţământului în perioada 1992-1996, senator PSD în legislatura 1996-2000, apoi ambasador în Canada. George Cristian Maior a fost director al Serviciului Român de Informaţii în perioada 4 octombrie 2006 – 27 ianuarie 2015.

George Maior a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (1988-1991), apoi studii de masterat în drept internaţional şi comparat al Universităţii George Washington din WashingtonD.C. (1991-1992).

Din 1992, Maior a lucrat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997 - 1999 fiind Însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. George Maior a fost numit în decembrie 2000 în funcţia de Secretar de Stat şi Şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naţionale. El a condus negocierile de aderare la NATO a României.

În noiembrie 2004,  George Maior a fost ales senator de Alba pe listele PSD.

Propus de Traian Băsescu ca şef al SRI, la data de 4 octombrie 2006 George Maior a fost validat în plenul Parlamentului. Din iunie 2015, Maior este ambasador al României în Statele Unite ale Americii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-10

GALERIE MEDIA



TAGURI: schimbarea la fata a sefilor sri, george cristian maior, imagini cat mii de cuvinte, cluj, liviu maior



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CARACATITA
11 Ian 2016

Si ii mirosea basinile lui Udrea in biroul lui . Praful sa ales de servici si colegi lui . Afurat cu Boc si Blaga , Rus , Stoica , Patriciu , Nicolaie , Tender , Rosia Montana , Toate minereurile si informatiile de stat , etc . . Filiera Ardeleana de la Cluj a lui SOROS .
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova