2018-10-15 18:29


Şedinţă de Guvern - ar urma să fie discutată legea pensiilor. În Piaţa Victoriei este programat un protest al pensionarilor

 |  11:22
Şedinţă de Guvern - ar urma să fie discutată legea pensiilor. În Piaţa Victoriei este programat un protest al pensionarilor

Guvernul se întruneste în sedinţă, miercuri, de la ora 15.00, iar pe ordinea de zi va figura si proiectul legii pensiilor, potrivit ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici. De la ora 11.00, în Piaţa Victoriei este programat un protest al pensionarilor, nemulţumiţi că pensiile nu vor mai fi corelate cu salariul mediu brut pe economie.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România au anunţat că vor protesta, miercuri, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de Legea pensiilor. Protestatarii ar urma să se strângă în piaţă începând cu ora 11.00.

Pensionarii spun că nu sunt de acord cu faptul că pensiile nu vor mai fi corelate cu salariul mediu brut pe economie, începând cu anul 2021, iar acest lucru îi va afecta.

În plus, reprezentanţii pensionarilor au afirmat că nu au fost consultaţi cu privire la modificările aduse sistemului de pensii, încercând în repetate rânduri să discute cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

De la ora 15.00 este programată şedinţa de Guvern, în care va fi discutată Legea pensiilor, după cum a anunţat, miercuri seară, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. "Legea a fost ieri avizată la Finanţe şi mâine, în şedinţa de Guvern, că mâine e şedinţă de Guvern, nu joi, va fi pe ordinea de zi proiectul de lege. Merge la Parlament şi sperăm în cel mai scurt timp, până la final de an, să avem şi această lege în Parlament”, a declarat Teodorovici.

El a spus că suma necesară pentru aplicarea viitoarei legi a pensiilor este una "foarte mare”, peste limita impusă pentru anul 2019: "Suma este una foarte mare. Cred că este cea mai mare provocare".

Ministrul Finanţelor a afirmat că bugetul de pensii va creşte în fiecare an, începând cu 2019, când bugetul pentru pensii va fi de 700 de milioane de lei şi va ajunge la 40 de miliarde de lei în anul 2022, când toate dosarele vir fi recalculate.

"Vă spun pe ani, eventual. Noi, de exemplu, anul viitor, estimăm, faţă de ce am spus noi ca limite pentru anul viitor ca buget, neavând încă legea ca să facem această analiză, undeva la 700 de milioane de lei anul viitor, deci peste limita pe care noi am pus-o pentru anul 2019. (...) punctul de pensie o să înceapă să crească. (...) După care, în 2020, avem undeva la 9 miliarde de lei, este o analiză făcută de noi şi după aceea, în următorii doi ani, suma creşte la 29 de miliarde şi în anul patru, în 2022, la 40 (de miliarde de lei - n.r.), dacă nu mă înşel”, a explicat Teodorovici, susţinând că îşi asumă legea pensiilor, cu condiţia ca economia să se mişte.

Ultima variantă a proiectului, consultat de G4Media.ro, arată că principalele prevederi ale legii pensiilor se vor aplica de la 1 septembrie 2019, apoi treptat până în 2022. Punctul de pensie va fi de 1.265 de lei de la 1 septembrie 2019, 1.775 de lei de la 1 septembrie 2020 şi 1.875 de lei de la 1 septembrie 2021.

Legea prevede că începând din anul 2022, valoarea punctului de referinţă creşte anual cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Punctul de referinţă este un alt indicator luat în calcul la stabilirea valorii pensiei şi reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare, adică 25.

În 28 septembrie, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că legea pensiilor a fost suficient de mult dezbătută, simulată şi calculată, astfel încât să nu fie necesare foarte multe amendamente de la Parlament.

Ministrul Muncii a afirmat că pensiile cresc până în 2021, dar abia atunci se va aplica noua formulă, pentru că până atunci nu există posibilitatea tehnică de a recalcula 5 milioane de pensii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-10

TAGURI: sedinta de guvern, legea pensiilor, protest pensionari,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
10 Oct 2018

Pentru ce protesteaza cadavrele astea ? Nu ele voteaza de 30 de ani MAFIA PSD ? LE-A EXPLICAT CINEVA CA PENSIILE SI SALARIILE BUGETARILOR SUNT PE DATORIE , DIN INPRUMUTURI EXTERNE ?
ANONIM
10 Oct 2018

DACA LEGEA PENSIILOR NU ARE LA BAZA CONTRIBUTIVITATEA , PRODUCTIVITATEA MUNCII SI CREEREA DE VALOARE ADAUGATA, ACEASTA ESTE DOAR UN MIJLOC DE A BULVERSA SOCIETATEA SI IN SPECIAL PE CEI CU CREERELE SPALATE ORI INTUNECATE..................
ANONIM
10 Oct 2018

Pensiile vi se dau din i.prumuturi externe BOSOROGI CU CREERE SPALATE DE HAZNAUA 3 SI CLOSETUL TV GHITA FUGARU. VOI ATI VOTAT MAFIA PSD SI ACUM FACETI MITING PARKINSONILOR. VOI A-TI ALUNGAT COPII SI NEPOTII DIN TARA VOTÂND DE 30 ANI MAFIA PSD SI PENALII ACESTEI ORGANIZATII MAFIOTE.
INECHITATE!
10 Oct 2018

ABROGAREA DE URGENTA A LEGII 136/2014. care incalca principiilr dreptului international si european! STOP CUMULAREA FARA PLAFON: PENSII si INDEMNIZATII SPECIALE cu SALARII BUGETARE SPECIALE + SPORURI + CONSILII DE ADMINISTRATIE + ETC!
DISCRIMINARE, INECHITATE, ABUZ
10 Oct 2018

Mai putin de 200.000 de PENSIONARI SPECIALI ( care sunt RASPLATITI fiindca au lasat POLITICIENII, GUVERNANTII SI GRUPURILE LOR sa FURE ) primesc cat 5.000.000 de PENSIONATI CIVILI! ROMANE, DORMI IN CONTINUARE!
Random image



Ultimele stiri






loading...