2016-12-06 18:21

POLITICA


Şedinţă cu scântei şi cu final contradictoriu la PDL Constanţa

 |  19:05
Şedinţă cu scântei şi cu final contradictoriu la PDL Constanţa
Şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţeană (CCJ) a PDLConstanţa a debutat cu scântei, sâmbătă, la 7.30, când reprezentanţii celordouă tabere din filială au încercat să-şi împiedice intrarea în clădirea Caseide Cultură a Sindicatelor, unde era programată întâlnirea.

Totuşi, după o repriză de îmbrânceli, toţi combatanţiiau reuşit să intre în incintă.

Preşedintele PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias (foto) a declarat cădimineaţă, când a venit la Casa de Cultură, i s-a spus că sala este închiriatăpentru o chestiune personală şi nu i s-a permis accesul.

"Am avut o firmă de pază angajată, care să ne ajute la accesulmembrilor de partid în sală. Am avut surpriza să constatăm că dimineaţă, cândam venit noi, existau câţiva colegi care şi-au petrecut noaptea prin sală şiaveau o firmă de pază angajată, care ne-a refuzat accesul. Nu ne aşteptam săfie oameni în papuci de casă, care să ne spună că sala este închiriată pentru ochestiune personală", a declarat Banias.

De cealaltă parte, deputatul Maria Stavrositu a contestat calitatea demembri de partid pentru oamenii din tabăra lui Mircea Banias, spunând căaceştia sunt angajaţi la mai multe firme din port şi au venit la şedinţă fiindameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă.

Banias a catalogat ca nefondate aceste informaţii şi a acuzat-o peStavrositu că astfel îi jigneşte pe colegii săi de partid, care au fost însală.

Şedinţa a continuat cu alte incidente.

Mircea Banias a constatat că nu are un microfon la care să vorbescă săliişi a acuzat cealaltă tabără că l-a ascuns. În cele din urmă, după aproximativzece minute, în care Banias a încercat să se facă totuşi auzit, i-a fost adusun microfon. "Acesta este comportament acelora care au organizat alegerilenestatutare la municipiu. Vor să distrugă partidul", a spus Banias.

În timpul discursului său, s-au auzit câteva strigăte "JosBanias!".

La un moment dat, Laurenţiu Mironescu, prim-vicepreşedinte al organizaţieimunicipale a PDL Constanţa, după alegerile contestate de acum câteva săptămâni,a încercat să vorbească la un alt microfon în acelaşi timp cu Banias, dar mareamajoritate a sălii a început să strige "Hoţii, hoţii !", să fluiereşi să să-l împiedice pe Mironescu să vorbească. În cele din urmă, Mironescu arenunţat să mai ţină un discurs.

În plus, a existat o dispută şi între Mircea Banias şi Maria Stavrositu,atunci când deputatul a încercat să vorbească fără a primi cuvântul, iarliderul organizaţiei judeţene i-a replicat: "Vorbiţi când vă spun eu, nucând vreţi dumneavoastră".

Mai mulţi membri PDL, aflaţi în partid încă de la înfiinţare au recunoscutcă niciodată nu au mai văzut ceva de felul şedinţei Consiliului de CoordonareJudeţean.

Momentele tensionate însă nu s-au sfârşit: un reprezentant din tabăra luiMircea Banias a rupt convocatorul celeilalte tabere, iar un alt susţinător alacestuia a stropit-o cu apă pe Maria Stavrositu.

"Este clar că trebuie găsită o altă soluţie la cum s-a comportat obună parte din partid. Un membru al Biroului Permanent Judeţean ia convocatorul,îl rupe, trage scaunul de sub secretarul general al partidului, iar un altmembru al Biroului Permanent Judeţean udă cu apă un alt membru BPJ, nu se poatesă mai funcţionăm în această formulă", a declarat Maria Stavrositu.

Mircea Banias susţine, în schimb, că s-a ajuns la scandalul din CCJ pentrucă unii membri din PDL nu ştiu să piardă: "Aş vrea să comentez mai puţinatitudinea lor şi felul cum s-au comportat, sunt oameni care nu ştiu să piardă.Aţi fost pe parcursul ntâlnirii în sală şi aţi văzut modul în care s-amanifestat sala şi modul în care s-a votat şi majoritatea covârşitoare, cares-a exprimat aşa cum am cerut să o facă, adică statutar, asupra punctului de peordinea de zi avut în convocator. Regret că au avut loc asemenea incidente,este descalificant pentru unii din colegii mei că nu ştiu să piardă".

El a precizat că nu a primit reproşuri de la conducerea centrală apartidului faţă de situaţia întregistrată sâmbătă la Constanţa, pentru căanticipase atmosfera. "Nu am primit reproşuri de la centru, eu i-amavertizat pe colegii mei din Biroul Permanent Naţional că, probabil, vor avealoc incidente dacă se convoacă CCJ", a spus senatorul Banias.

Dincolo de conflict, atât Mircea Banias cât şi Maria Stavrositu au menţionatcă au sprijinul Elenei Udrea, coordonatorul filialei judeţene PDL Constanţa."Am vorbit cu doamna Udrea în această dimineaţă, mi-a spus că s-a ajunsprea departe, că l-a salvat de prea multe ori (Mircea Banias - n.r.), maideparte nu mai putem merge aşa", a declarat Stavrositu.

"Am vorbit de două ori cu doamna Udrea în această dimineaţă, m-a rugatsă încerc să păstrez calmul şi să avem o şedinţă liniştită. Dânsa este plecatădin ţară şi am să o informez de rezultatul votului de astăzi. Elena Udrea trebuiesă vegheze la respectarea statutului, în calitate de coordonator alorganizaţiei de la Constanţa", a spus, la rândul său, Banias.

Finalul şedinţei a fost însă lipsit de încordare, probabil şi pentru faptulcă majoritatea membrilor părăsiseră sala în momentul când au fost anunţate celedouă rezultate contradictorii ale votului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-10-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image