2016-12-06 08:03

POLITICA


Senatul fără senatori

 |  21:00
Senatul fără senatori

De două săptămâni, Parlamentul României funcţionează cu 137 de parlamentari mai puţin. Fără întregul număr de senatori, mai exact.

Deşi finalitatea muncii parlamentarilor este de a dezbate şi vota în plen proiectele de legi, de două săptămâni acest fapt nu se mai petrece. Senatorii nu reuşesc să mai formeze cvorumul pentru şedinţele de plen. Mai pe româneşte spus, nu vin la muncă cel puţin 69 de senatori, cât e necesar pentru cvorum. Şi nici măcar cerinţele exprese ale preşedintelui Traian Băsescu, sau ale premierului Emil Boc nu par a rezolva problema.

Din cauza chiulului senatorilor, Emil Boc a fost pus joi într-o situaţie halucinantă. Convocat la o şedinţă de senatorii din conducerea Camerei, Boc s-a prezentat ieri (joi, n.r.) la Senat, la întâlnirea cu aceştia. Surpriză însă: deşi ei fuseseră cei care solicitaseră întâlnirea, tot ei au fost cei care nu au venit. Marea parte a membrilor Biroului Permanent nu se aflau în Senat, astfel încât Boc a fost nevoit să facă o cale-ntoarsă. Menţionăm că Biroul Permanent al Senatului are treisprezece membri, iar majoritatea lor, şapte adică, sunt cei ai Coaliţiei guvernamentale: cinci de la PDL, unul de la UDMR şi unul de la UNPR.

Cauza principală

Absenteismul senatorilor a produs nu doar ratarea unei întâlniri cu Emil Boc, ci un blocaj total la lucrările de plen. Conform legilor, pentru a se desfăşura o şedinţă de plen este necesară prezenţa a cel puţin 69 de senatori, adică jumătate plus unul din numărul lor total. Nici săptămâna aceasta şi nici cea trecută nu s-a reuşit ţinerea vreunei şedinţe, numărul minim de aleşi neîntrunindu-se. Pentru că aşa îi stă bine eficienţei muncii, ultimele şedinţe de plen au început cu câte o pauză de consultări, iar momentele de respiro au devenit ulterior pauze definitive.

Cartoful fierbinte

Chiulul senatorilor gravitează în acest moment în jurul următorului pretext: legea asistenţei sociale. Opoziţia refuză răspicat să o voteze, motiv pentru care tactica ei este de a nu veni la şedinţele în care legea ar trebui să se voteze. Astfel, senatorii Coaliţiei guvernamentale rămân fără cvorum, deşi numărul lor, 71 în prezent, l-ar putea asigura. Recent, unul dintre senatorii “grei” ai PDL a recunoscut că, în realitate problema nu este la Opoziţie, ci la ei, întrucât, pe hârtie, Coaliţia guvernamentală are numărul majoritar de senatori. Amintim că atât preşedintele Băsescu, cât şi premierul Emil Boc au încercat să îi convingă pe senatori să nu mai absenteze de la lucrări, astfel încât legea asistenţei sociale să fie adoptată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-30

TAGURI: senat, senatori



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Tăriceanu acuză DNA că a dus în faliment firme romanești Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat că sunt multe acțiuni în România... 30 Noi 2016 | (2)
ALDE. Tăriceanu premier Copreședintele ALDE și președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost desemnat,... 20 Noi 2016 | (3)