2018-12-14 20:04


Şerban Nicolae (PSD) aşteaptă autodenunţuri ale procurorilor înfrânţi în instanţe

 |  13:42
Şerban Nicolae (PSD) aşteaptă autodenunţuri ale procurorilor înfrânţi în instanţe
P24

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, vrea ca procurorii care au întocmit dosare soldate cu achitări să se autodenunţe. El îi consideră drept adevăraţii autori ai unor abuzuri în serviciu. Nicolae apreciază adoptarea de către Guvern a celor două ordonanţe privind justiţia ca un gest absolut constituţional.

"Din punctul meu de vedere, gestul este unul constituţional. În ţara asta, potrivit Constituţiei României, legiferează Parlamentul şi prin delegare Guvernul. Nu legiferează nici CSM-ul, nici preşedintele României, nici procurorul general, nici procurorul şef al DNA. Dacă doriţi legile lor, luaţi protocoalele lor şi o să aflaţi ce legi vi s-au aplicat şi dumneavoastră în toată această perioadă. Aflaţi de echipele mixte, aflaţi cum s-au făcut dosare de corupţie unor indezirabili, aflaţi de ce a fost achitat Orban, de ce s-au anulat probe la Olguţa Vasilescu şi s-a trimis dosarul înapoi, aflaţi toate acele dosare care rezultă din abuzuri. Şi cereţi-le procurorilor care au întocmit aceste dosare să se autodenunţe ca fiind autorii unor abuzuri în serviciu. Din punctul meu de vedere, cei care au întocmite aceste dosare soldate cu achitări în instanţă au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu. Pe legea care le este atât de dragă ar trebui să se predea singuri pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, pentru că e vorba de carierele unor oameni, de vieţile lor, de familiile lor, oameni de care şi-au bătut joc", a declarat Şerban Nicolae la Palatul Parlamentului. Potrivit acestuia, în 2015 DNA a avut 128 de persoane achitate. "Unele dintre ele fuseseră şi arestate. Plătim cu toţii despăgubirile pe care statul român le va da acestor cetăţeni abuzaţi. Plăteşte cineva? Procurorii respectivi sunt pasibili de abuz în serviciu? Dacă da, atunci să li se aplice şi lor. Am aflat că dacă furi până în 5% nu e furt, în cazul unui plagiat, dar credeţi-mă, dacă aţi fi dumneavoastră în situaţia ca o parte din viaţă să fie batjocorită, n-aţi mai gândi aşa", le-a mai spus el jurnaliştilor cu reproş. În ceea ce prieşte parcursul legislativ al ordonanţelor, Şerban Nicolae spune că va fi urmată procedura valabilă oricărui proiect de lege cu procedură de urgenţă sau în cazul oricărei ordonanţe de urgenţă. "Sunt termenele destul de scurte, din ce ştiu eu textul nu este foarte stufos, nu ridică probleme deosebite, dar nu acordăm vreun tratament preferenţial sau vreun regim special", a adăugat senatorul PSD.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-01

TAGURI: serban nicolae, autodenunturi, procurori, unstante
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
02 Feb 2017

Asta at fi chiar culmea culmilor ca " procurorii infranti in Justitie sa se autodenunte", insasi enuntul spune si de ce, pentru ca in Justitie(actul final) se demonstreaza daca cineva este vinovat sau nu si NU daca procurorii cazului sunt sau nu, vinovati.Deci de la inceput se stie ca orice process se poate termina cu "infrangerea" procurorilor, asta nu inseamna ca acestia trebuie pedepsiti.TOTUSI, trebuie sa existe si o lege a responsabilitatii si anume ca dupa primirea verdictului de "nevinovat" , respectiva persoana sa aiba acces la toate elementele procedurale si daca noteza (la modul evident) ca procurorii respectivi au actionat cu malitiozitate, razbunarte, etc., sa aiba dreptul la a-i trimite pe acestia in judecata, insa cele mai multe procese in care inculpatul este declarat nevinovat, se bazeaza si ele tot pe o serie de evidente ( de toate felurile) care incrimineaza-cat de cat- persoana respectiva, de unde procurorul cazului este obligat SA INCERCE cazul in fata judecatorilor.Ca va castiga sau nu, este alta poveste, important este ca sa existe in lege si aceasta responsabilitate profesionala, care sa pedepseasca autoritatea care comite abuz in mod deliberat
Random image



Ultimele stiri






loading...