2018-06-19 09:54


Sesizările privind Legea votului prin corespondeţă, pe masa judecătorilor CCR

 |  07:33
Sesizările privind Legea votului prin corespondeţă, pe masa judecătorilor CCR

Două sesizări privind Legea votului prin corespondenţă, una înaintată de 30 de senatori şi o alta formulată de 50 de deputaţi vor fi dezbătute miercuri de Curtea Constituţională (CCR).

Camera Deputaţilor a adoptat, în 28 octombrie, în calitate de for decizional, legea privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

În data de 3 noiembrie, ALDE a anunţat că grupul său parlamentar de la Senat, alături de grupul UDMR, senatori de la UNPR şi PSD şi un senator independent au depus la CCR o contestaţie la legea votului prin corespondenţă.

Camera Deputaţilor a adoptat legea votului prin corespondenţă în forma propusă de Comisia de cod electoral. Mai exact, aceasta se va aplica doar la alegerile parlamentare.

ALDE este de părere că, prin această modificare a legislaţiei electorale, "sunt încălcate principii prevăzute în Constituţia României".

"În primul rând caracterul direct al votului. Textul Constituţiei atribuie în mod imperativ votului un caracter direct, ceea ce înseamnă, în intenţia constituantului, prezenţa efectivă a cetăţeanului în faţa urnelor în vederea exercitării dreptului la vot fără intermediul unui procedeu indirect sau al unei persoane interpuse", se arată în comunicatul ALDE.

Preşedintele UDMR, deputatul Kelemen Hunor a declarat, la rândul său, că vrea să atace legea votului prin corespondenţă la Curtea Constituţională, motiv pentru care va discuta inclusiv cu formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu în acest sens.

UDMR a acuzat faptul că forma adoptată de Senat nu garantează secretul votului prevăzut de Constituţie.

"Votul prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi să rămână aşa cum este la alegerile parlamentare este corect şi atunci nici contestaţia nu are argument", a completat Kelemen Hunor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-18

TAGURI: sesizare, lege, vot, corespondenta, judecator, ccr





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova