2016-12-03 09:02

POLITICA


Sfârşitul lumii, amânat: Vulcanul Laacher See nu va erupe! Germanii râd de britanici!

 |  14:51
Sfârşitul lumii, amânat: Vulcanul Laacher See nu va erupe! Germanii râd de britanici!

Amatorii teoriei că 2012 este anul în care lumea îşi va găsi sfârşitul au oferit zilele trecute o imagine apocaliptică a viitorului apropiat în care jumătate de Europa ar urma să fie acoperită de cenuşă, iar razele Soarelui nu ar mai putea răzbăte spre pământ, rezultatul fiind o “iarnă nucleară” şi un exod de refugiaţi germani.

Despre ce este vorba? Cataclismul de proporţii planetare, profetizat într-un articol publicat miercuri de tabloidul britanic Daily Mail, constă în faptul că vulcanul Laacher See, un monstru adormit aflat în inima Europei, în Germania, în apropiere de Bonn, este pe cale să erupă. Oamenii de ştiinţă germani infirmă însă acest zvon.

Potrivit “experţilor britanici”, scrie ziarul Rhein Zeitung, vulcanul ar urma să erupă în curând provocând o adevărată apocalipsă în Europa. Un “supervulcan”, aflat la doar 630 de kilometri de Londra, ar putea erupe în orice moment, titra Daily Mail, oferind ca dovadă un videoclip în care arată lacul bolborosind în unele porţiuni din apropierea ţărmului.

Pentru locuitorii din regiunea lacului vulcanic însă acest lucru este absolut banal.

“Lacul bolboroseşte de mii de ani”, spune vulcanologul Hans-Ulrich Schmincke. Expertul a citit la rândul său articolul publicat de Daily Mail şi a afirmat că nu este vorba despre o catastrofă naturală de proporţii nemaiîntâlnite, ci despre o simplă lipsă de subiecte a redacţiei ziarului britanic. Şi presa străină s-a lăsat influenţată de curentul lansat de britanici. Astfel diverse ziare şi portaluri de internet din România, Italia, Franţa, Grecia, Elveţia, Norvegia şi chiar şi Emiratele Arabe Unite au început să transmită despre ameninţătorul “supervulcan” din Germania de sub Laacher See, lăsând cititorii să comenteze înspăimântaţi articolele.

Fenomenul eliberării de gaze din starul de magmă subteran prin apa lacului este absolut normal şi este menţionat de secole în povestiri despre călugări care au murit asfixiaţi din cauza dioxidului de carbon emanat, susţine şi Erik Klemetti, profesor asistent de geologie la Universitatea Denison din Ohio (SUA).

“Am văzut personal dioxidul de carbon ieşind în bule la suprafaţa lacului când am fost la Laacher See în urmă cu 5 ani. Desigur, acest fenomen este un semn că magma elimină gaze, însă magma emană gaze în mod pasiv tot timpul, iar acest lucru nu este în niciun caz un semn de iminentă erupţie, aşa cum a fost prezentat de presă”, mai explică el. Ironizând goana după senzaţional şi panică a tabloidului Daily Mail, Erik Klemetti mai precizează că argumentul conform căruia emanaţiile de gaze din magmă sunt semnul unei erupţii vulcanice este echivalent cu publicarea unei ştiri că un uragan catastrofal s-ar abate asupra Londrei după ce ziariştii au văzut pe cer un nor stingher.

Experţii germani au afirmat de asemenea cu vehemenţă cu nu există niciun motiv de îngrijorare.

“Nu avem nicio dovadă că vulcanul ar fi pe cale să erupă”, spune seismologul Klaus-Günter Hinzen, care supraveghează şi regiunea din jurul Laacher See la institutul seismologic al Universităţii Köln din Bensberg. Nu putem afirma cu atâta precizie că o să aibă loc o erupţie doar pentru că apa bolboroseşte, trebuie să studiem fenomenul pe baza mai multor criterii, explică expertul.

Erupţia vulcanului de la Laacher See trebuia să aibă loc de mult, argumentează Daily Mail în articolul publicat. Ultima erupţie a avut loc cu 12.900 de ani în urmă, iar un asemenea supervulcan erupe la fiecare 10.000 de ani.

“Baliverne. Numai stelele ne pot spune când şi dacă va erupe vulcanul”, răspunde expertul Schmincke, adăugând că vulcanii nu au termeni precişi de erupţie, dar că într-adevăr în regiunea Eifel există activitate vulcanică, fără că acest lucru să însemne că vulcanul va erupe mâine, poimâine sau în 1.000 de ani.

În plus, spune Schmincke, chiar dacă pe viitor vulcanul va erupe, britanicii nu ar trebui să aibă niciun motiv de îngrijorare, întrucât norul de cenuşă se va îndrepta înspre nord-est, precum s-a întâmplat şi în urmă cu 13.000, la ultima erupţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-10-02

TAGURI: sfarsitul_lumii, vulcan, laacher_see, erupe, german, britanic



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Merkel. Mandatul patru Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat că va candida pentru cel de-al patrulea mandat la... 20 Noi 2016 | (1)