2016-12-03 02:34

POLITICA


SINDICALIŞTII GRECI ŞI ITALIENI AU IEŞIT DIN NOU ÎN STRADĂ. Europa, sub semnul grevelor

 |  17:19
SINDICALIŞTII GRECI ŞI ITALIENI AU IEŞIT DIN NOU ÎN STRADĂ. Europa, sub semnul grevelor

Transporturile din Italia sunt afectate de o grevă dedouă zile. În Grecia, sindicatele au convocat ieri a şasea grevă generală de laînceputul anului, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate anunţatede Guvern.

Transporturilemaritime, feroviare şi aeriene au fost paralizate ieri în Grecia, din cauzagrevei organizate în semn de protest faţă de reforma pensiilor şi măsurile deausteritate, adoptate de autorităţile de la Atena. Mai mult de 80 de zboruriinterne şi internaţionale au fost anulate, iar alte 110 au fost amânate, caurmare a protestului controlorilor de trafic aerian şi a grevei de 24 de ore aangajaţilor din aviaţia civilă. Toate navele au rămas la chei, iar companiilemaritime i-au avertizat pe turiştii care urmau să plece către insulele greceştică toate cursele de ieri au fost amânate pentru astăzi. Anunţată încă desăptămâna trecută, înainte de adoptarea în Parlament a unei ample reforme apensiilor, - care prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani- ceade-a şasea grevă generală organizată începând din februarie a perturbat şitraficul feroviar, care a fost blocat în totalitate în cursul zilei de ieri.

Mişcareade protest a afectat şi transportul urban la Atena, dar şi activitateaadministraţiei, a spitalelor şi a companiilor publice, precum şi a presei.

Grevaa fost organizată la apelul a două mari centrale sindicale - GSEE pentrusectorul privat şi Adedy pentru funcţionarii publici - şi al Frontului sindicalcomunist Pame, care a convocat şi manifestaţii la Atena şi în alte oraşe.

În afara creşterii vârstei de pensionare, dela 60 la 65 de ani, reforma - adoptată miercuri seară de Parlamentul de laAtena, într-un vot preliminar - prevede şi scăderi ale pensiilor, în medie cuşapte la sută. Mai mult, noua măsură implică şi că, pentru ca o persoană săpoată primi pensie de la stat, trebuie să cotizeze 40 de ani, faţă de 37înainte. Proiectul urma să fie dezbătut ieri articol cu articol, înainte de unal doilea vot, care a avut loc aseară.

Măsurilede austeritate au fost adoptate de guvernul socialist la solicitarea UE şi FMI,în schimbul unui ajutor financiar masiv, în valoare de 110 miliarde de euro,pentru o perioadă de trei ani.

GREVĂ ŞI ÎN ITALIA

Cumişcări de protest se confruntă şi Roma. O grevă organizată de principalelesindicate italiene din domeniul transporturilor a afectat ieri circulaţiatrenurilor, metrourilor, autobuzelor publice şi tramvaielor. Greva, carecontinuă şi astăzi, este organizată la apelul sindicatelor Cgil, Cisl,Uiltrasporti, Ugltrasporti, Orsa Trasporti, Faisa şi Fast, nemulţumite deacordul general cu patronatele italiene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-02-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image