2018-02-23 14:42


Social democraţii clujeni îi cer lui Boc să plătească pentru Şurubaru

 |  17:38
Social democraţii clujeni îi cer lui Boc să plătească pentru Şurubaru

Liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, cere demisia primarului Emil Boc pe fondul cazului de incompatibilitate al viceprimarului Gheorghe Şurubaru. Mai mult, Jorj a subliniat că realegerea lui Şurubaru la Primăria municipiului nu a respectat condiţiile legale.

Şurubaru a fost reales joi în funcţie, după ce a demisionat, anterior, în aceeaşi zi, din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, potrivit Agerpres. 'Vom acţiona cu pârghiile legale. Se va face o sesizare la Instituţia Prefectului din partea grupului de consilieri ai USL, în care vom atrage atenţia că această şedinţă de îndată n-a respectat condiţiile legale de întrunire a ei, nici condiţiile de formă, astfel încât această hotărâre de CL prin care a fost reales într-un mod cu totul penibil acest viceprimar Şurubaru de către dl Emil Boc să fie suspendată în contencios, pentru că produce efecte negative asupra tuturor actelor semnate de către dl Şurubaru', a afirmat Jorj.

Şeful PSD Cluj-Napocaspune că toate actele semnate de Gheorghe Şurubaru sunt lovite de nulitate şi că se pune problema tragerii la răspundere chiar din punct de vedere penal. 'Dincolo de faptul că actele respective sunt lovite de nulitate absolută, vreau să vă atrag atenţia că această calitate de administrator al societăţii comerciale n-a fost înscrisă în declaraţia de interese, caz în care constituie faptă penală', a adăugat social democratul.  

Joi, Şurubaru a fost ales din nou prin vot secret, într-o şedinţă de îndată convocată de primarul Emil Boc, după ce demisionase cu două ore înainte, într-o şedinţă ordinară. Acesta a fost singurul candidat şi a obţinut 14 voturi pentru, de la consilierii PDL şi ai UDMR. Consilierii USL şi PP-DD au absentat de la şedinţă pe motiv că nu vor să aleagă un viceprimar ''în viteză, fără o decizie matură''. Viceprimarul a demisionat, în aceeaşi zi, din funcţie, la finalul unei şedinţe ordinare a Consiliului Local, explicând că a făcut acest lucru din motive personale şi că rămâne consilier local. După ce Şurubaru a fost acuzat de liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, că a fost, timp de un an, viceprimar şi asociat şi administrator al unei firme, pe 11 iunie, Prefectura Cluj a cerut încetarea mandatului de viceprimar pe motive de incompatibilitate. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-12

TAGURI: Boc, Şurubaru, demisie, social, democraţi





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova