2016-12-10 11:04

POLITICA


Soldaţi americani ucişi în Germania de un tânăr islamist

 |  18:55
Soldaţi americani ucişi în Germania de un tânăr islamist

Doisoldaţi americani au fost ucişi într-un schimb de focuri pe aeroportul dinFrankfurt, transmite BBC. Autorul ataculuia tras asupra unui autobuz,ucigând şoferul şi unsoldat americanşi rănind încă două persoane. Bărbaţiiucişi tocmai sosiseră din Marea Britanie şi urmau să ajungă la baza forţeloraeriene din Ramstein. Poliţia ar fi reţinut un tânăr de 21 de ani, originar dinKosovo, din localitatea Mitrovita. Suspectul, Arid Uka, “un musulmandevotat”, lucra la aeroport. Pe internetscrisese că esteislamist, implicat "în războiul sfânt împotrivanecredincioşilor". Declaraţiile sale de război au vizat-o şi pe AngelaMerkel, cancelarul german, pentru că s-a vândut evreilor. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă autorul aacţionat de unul singur sau ca parte dintr-uncomplot terorist. Germania, care s-a opus invazieiamericane în Irak, dar care are circa 4.000 de militari în Afganistan, şi-aconsolidat în ultimii ani supravegherea locurilor publice, între careaeroporturi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-02-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image