2016-12-08 10:07

POLITICA


Stânga franceză câştigă alegerile locale

 |  18:08
Stânga franceză câştigă alegerile locale

Dreaptalui Sarkozy în picaj. Stânga a câştigat clar cel de-al doilea tur al alegerilorlocale din Franţa, marcate de eşecul dreptei, aflată la putere, şi deconfirmarea instalării extremei drepte în peisajul politic, cu un an înainteaalegerilor prezidenţiale. Partidul Socialist (PS) a obţinut 35,74 la sută dinvoturile exprimate în al doilea tur al alegerilor cantonale. Partidul dedreapta al lui Sarkozy, UMP, a obţinut doar20,32 la sută, în timp ce Frontul Naţional (FN, de extremă dreapta), prezentîntr-un sfert dintre cantoanele în care s-au organizat alegeri, a obţinut 11,63la sută, potrivit estimărilor Ministerului de Interne asupra unui procent deaproape 90 dintre alegătorii înscrişi. Socialiştii urmează să se lanseze încursa pentru alegerile primare, în vederea desemnării candidatului lor laalegerile prezidenţiale din 2012. Cel mai bine plasat în sondaje, în prezent,este directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn,iar succesul net înregistrat de PS în alegerile cantonale consolidează poziţialui Martine Aubry în rolul de lider al opoziţiei. Frontul Naţional şi-aconfirmat prezenţa în întreaga ţară, chiar dacă a obţinut doar două mandate, însud-est.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-12-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image