2016-12-11 08:13

POLITICA


SUA acuză China şi Rusia de spionaj informatic

 |  13:32
SUA acuză China şi Rusia de spionaj informatic

Agenţiile americane au furnizat Congresulului SUA un raport prin care acuză Rusia şi China că se folosesc de reţelele informatice pentru a obţine secrete ale SUA din domeniile comercial, tehnologic şi militar vizând accelerarea dezvoltării lor economice proprii. Chinezii “sunt actorii cei mai activi şi cei mai constanţi în spionajul economic”, iar servicii de informaţii din Rusia „desfăşoară o serie de activităţi pentru a colecta informaţii economice şi tehnologie de la obiectivele din SUA”, se arată în raport. Potrivit documentului, companiile private şi specialiştii în securitate informatică au constatat o multiplicare a intruziunilor în reţelele informatice provenind din China, dar serviciile de informaţii americane nu pot preciza cine sunt responsabilii de aceste acţiuni”. De asemena, se menţionează că guvernele de la Beijing şi Moscova, precum şi serviciile lor de informaţii, ar fi făcut contracte cu hackeri independenţi pentru a extinde capacităţile de intruziune în reţelele din SUA.

Cele mai multe atacuri informatice s-au concentrat împotriva unor ţinte economice precum tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, tehnologii pentru energie curată şi sistemele de îngrijire a sănătăţii sau produse farmaceutice, date militare, în special legate de sisteme martitime, de aer şi tehnologii spaţiale.Raportul a fost realizat pe baza unei evaluări colective a 14 agenţii de informaţii americane şi au fost compilate de Oficiul Naţional de Contraspionaj.

China este acuzată în mod constant că recurge la atacuri cibernetice. În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a spus că raportul este “iresponsabil” şi “neprofesionist”. “Atacurile informatice sunt transnaţionale şi anonime”, a mai spus oficialul chinez, încercând să risipească prejudecăţile faţă de China în problema ciber-spionajului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-07-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image