2016-12-03 08:52

POLITICA


SUA au tăiat fondurile pentru UNESCO

 |  18:57
SUA au tăiat fondurile pentru UNESCO

Statele Unite au anunţat că au sistat finanţarea Agenţiei pentru educaţie şi cultură a ONU, după ce UNESCO a aprobat, prin vot, aderarea palestinienilor. Fondurile americane reprezintă aproape un sfert din întreaga finanţare de care beneficiază UNESCO.

Oferta de membru UNESCO, care a necesitat aprobarea cu două treimi din voturi, a trecut cu 107 voturi pentru, 14 contra şi 52 de abţineri. Statele Unite ale Americii, Israel, Suedia, Ţările de Jos şi Germania au fost printre cei care au votat negativ. Acţionând în conformitate cu o cerinţă legală de a reduce fondurile din SUA la orice agenţie a ONU care recunoaşte statul palestinian, Departamentul de Stat a anunţat sistarea finanţării. Interdicţia a fost inclusă în două acte legislative care au fost semnate de către preşedintele George H.W. Bush în 1990 şi preşedintele Bill Clinton în 1994.SUA contribuie cu 22% la bugetul UNESCO, plătind aproximativ 80 milioane de dolari pe an şi este un membru-cheie al Agenţiei ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură.Israelul a semnalat la rândul său că ar putea sista susţinerea financiară pentru UNESCO. Atât oficialii americani, cât şi cei israelieni au subliniat că decizia luată de delegaţii statelor membre UNESCO pune în pericol negocierile de pace pentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu.

Temându-se repercusiuni, directorul general UNESCO, Irina Bokova, a făcut apel la SUA să nu pedepsească organizaţia pentru decizia consiliului de administraţie al agenţiei, care este compus din reprezentanţi ai statelor membre UNESCO. Într-o scrisoare către „The Washington Post”, ea a spus că UNESCO „sprijină mai multe cauze, în conformitate cu interesele de securitate americane” din Afganistan în Irak şi că „problema aderării palestiniene nu ar trebui să permită să deraieze aceste iniţiative, care merg mult dincolo de politica din Orientul Mijlociu”.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a aplicat pe 23 septembrie pentru a obţine, din partea ONU, recunoaşterea pentru statul palestinian. Aderarea la UNESCO este doar un pas mic în demersul palestinienilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-06-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image