2018-04-20 13:53


Tăriceanu, anunţ privind încheierea MCV! A fost finalizat şi adoptat proiectul de lege pentru modificarea Codurilor PENALE

 |  11:48
Tăriceanu, anunţ privind încheierea MCV! A fost finalizat şi adoptat proiectul de lege pentru modificarea Codurilor PENALE

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis joi, după întâlnirea cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că vizita acestuia în România reprezintă un element necesar pentru a avea relaţii normale cu instituţiile europene şi pentru evitarea unei “informări parţiale şi distorsionate”. De asemenea, Tăriceanu a subliniat că aşteaptă încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), afirmând că, în ceea ce priveşte modificarea Codurilor penale, la nivelul Ministerului Justiţiei a fost finalizat şi adoptat proiectul de lege pentru modificarea acestora.

“Preşedintele Senatului a subliniat că abordarea deschisă a Comisiei, pentru a dialoga asupra temelor sensibile cu autorităţile din România, este cea recomandată şi apreciată, fiind astfel evitate informarea parţială şi distorsionată. Vizita de lucru a prim-vicepreşedintelui Comisiei la Bucureşti este, de aceea, considerată drept element necesar al relaţiei de normalitate cu instituţiile europene, întărind mesajele transmise de ambele părţi pentru dialog direct. Coordonarea eficientă cu Instituţiile Europene este în opinia exprimată de dl Călin Popescu- Tăriceanu, utilă în special în această perioadă, în care România se pregăteşte pentru preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, iar Comisia este în faza de încheiere a agendei legislative propuse la începutul mandatului”, se arată în comunicatul de presă transmis de preşedintele Senatului.

În acelaşi comunicat este precizat faptul că, în urma întâlnirii, Tăriceanu a evidenţiat promovarea activă de către Parlamentul României a respectului pentru valorile fundamentale şi principiile europene şi a tratamentului egal al statelor membre şi al cetăţenilor, drept dezideratele viitorului construcţiei europene. Totodată, a apreciat atenţia acordată de Comisie aspectelor de natură instituţională, în pregătirea schimbărilor care vor interveni începând cu viitoarele alegeri europene, salutând preocuparea Comisiei pentru o mai bună reglementare la nivel european, pentru ca instituţiile să funcţioneze mai eficient şi mai concentrat pentru cetăţenii statelor membre, potrivit News.ro.

Referitor la MCV, preşedintele Senatului a reiterat importanţa sprijinului şi cooperării din partea CE “pentru încheierea neîntârziată a acestei etape care grevează statutul României de membru cu drepturi depline în UE. Decizia Comisiei de a ridica mecanismul este aşteptată pentru a încheia situaţia curentă în care România este evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleaşi obiective. A precizat în acest sens că rapoartele Comisiei publicate în ultimii ani au confirmat faptul că majoritatea obiectivelor MCV au fost internalizate de o manieră corespunzătoare în politicile şi strategiile naţionale, situaţie confirmată şi de concluziile studiului privind evaluarea celor 10 ani de MCV în Bulgaria şi România realizat de Comisia pentru control bugetar (CONT) a PE, prezentat la data de 29 ianuarie 2018.

Tăriceanu a mai spus că, în ceea ce priveşte modificarea Codurilor penale, la nivelul Ministerului Justiţiei, a fost finalizat şi adoptat proiectul de lege pentru modificarea acestora.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, se află astăzi la Bucureşti, pentru o vizită oficială, în cursul căreia mai are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Viorica Dăncilă, precum şi cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-01

TAGURI: tariceanu, mcv, coduri penale, proiect de lege,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
02 Mar 2018

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans cu ocazia vizitei sale la Bucuresti a facut cunoscut lumii CA DE FAPT IN URMA LOVITURII DE STAT DIN DECEMBRIE 1989 POPORUL ROMAN ESTE ACUM SUPUS dupa 28 de ani UNUI GENOGID EXERCITAT CU MARE CRUZIME DE CATRE INSASI CLASA POLITICA MAFIOTIZATA SI TICALOASA A RO, CARE ESTE PE LOCUL 2 IN LUME DUPA SIRIA LA EXODUL POPULATIEI.
ANONIM
02 Mar 2018

Mesajele vicepresedintelui Comisiei Europene au fost clare precum cristalul: -Numai magistratii pot judeca magistrati, nu guvernul, nu politicienii. Deci, cu alte cuvinte, dupa avizul negativ al CSM, propunerea de revocare a dnei Kovesi nu mai are nicio justificare. -Ridicarea MCV in 2019 nu este o certitudine, este doar o ambitie, o tinta care poate fi atinsa doar daca nu ne oprim sau, chiar mai rau, nu facem pasi inapoi in privinta justitiei. Deci daca vor continua atacurile, ridicarea MCV nu va intra in discutie. -Nu sunt probleme in sistemul judiciar, romanii pot fi mandri de justitia lor. Deci, abuzurile de care se plang penalii ori nu exista deloc, ori sunt doar cazuri punctuale care trebuie anchetate de sistemul judiciar. “Atacurile la adresa Justitiei risca sa lase impresia romanilor ca e o problema cu Justitia. Convingerea noastra e ca nu e nimic in neregula”. -Comisia Europeana nu este dezinformata, dl Timmermans nu a gasit la Bucuresti o realitate diferita de cea pe care o stia din informatiile primite inclusiv de la misiunea din Bucuresti, pe care laudat-o apasat. Aceasta teza nu mai tine, iar inainte de a o invoca, liderii romani sunt invitati sa sune direct la vicepresedintele CE. Implicit, aici Timmermans acuza liderii de la Bucuresti de minciuna. -Finantarile europene vor fi conditionate de respectarea statului de drept. Si, atentie, nu este vorba doar despre confinantari, ci despre toti banii europeni, inclusiv despre subventii. Sa vedem cum va fi cand agricultorii romani vor ramane fara subventii. -De acum, Timmermans personal va fi in legatura permanenta cu Bucurestiul, inclusiv cu Parlamentul, pentru a face impreuna legile justitiei si modificarile la Codul Penal. “Cooperam astfel incat lupta anticoruptie sa fie ireversibila si sa ajungem in punctul in care nu exista regrese”.
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova