2018-09-23 13:30


Tăriceanu dă primul semn al RUPERII de UE

 |  12:47
Tăriceanu dă primul semn al RUPERII de UE

La Antena 3, campania de încurajare a euroscepticismului este în crescendo, susținută de politicieni din arcul guvernamental (PSD & ALDE) și de moderatori ai postului de televiziune. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dat, sâmbătă seara, primul semn explicit al unei potențiale ruperi de UE, criticând atitudinea ambasadelor străine față de situația din România și spunând că prioritatea sa este „o Românie demnă și suverană” și nu relația cu UE, dacă europenii „își doresc România lăsată undeva la marginea Europei”.

„Cei care sunt acreditaţi ambasadori la Bucureşti de ani de zile în mometul ăsta nu pot să recunoască că au stat degeaba la Bucureşti şi că au închis ochii şi că nu văd că sunt instituţii care funcţionează în afara cadrului legal şi constituţional şi care afecteză drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care nu ar fi admise în alt locuri din Uninea Europeană, dar în România sunt perfect tolerabile pentru ca această cruciadă împotriva corupţiei să îndreptăţească UE să spună «Uite, domnule, am avut un experiment în România şi experimentul a reuşit»”, a declarat copreşedintele ALDE, citat de News.ro.

Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că „tabloul deplorabil” al democraţiei în România este ignorat de către Comisia Europeană, cu complicitatea unor ambasadori acreditaţi la Bucureşti.

„Pe mine mă interesează ca România să fie o ţară în care oamenii să fie cu adevărat liberi, ca România să fie o ţară demnă şi o ţară suverană. Mă interesează în planul doi relaţia aceasta (cu amabasadele - n. red.). Îmi doresc să fie bună, dar nu cu orice preţ, adică România să fie o ţară plecată pe care europenii şi-o doresc lăsată undeva la marginea Europei”, a conchis Tăriceanu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-05

TAGURI: tariceanu ambasadori ue
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ADRIAN
05 Feb 2017

Asa e Caline, o tara demna, in care sa furati voi fara jena. Esti un jeg uman. Mars la groapa de gunoi, basinosule.
TAMMY
05 Feb 2017

Afară din UE ar fi cel mai bine.Sa nu mai conducă jegurile din UE Si să dea ordine.Mereu am fost cu,chiloții în vine.
@TAMMY....
05 Feb 2017

De acord cu tine! Dar să nu mai fim mâncați nici dinăuntru, de specimenele politice!
ETERISTULE TRADATOR GREC
05 Feb 2017

TRADATORULE DE ETERIST CA IN 1821 , FACI LA FEL FANARIOTULE , CU HAITA PENALA PENTRU DRAGNEA
LIVIU
05 Feb 2017

ar duce Romania pe lunà ,numai sà poatà fura.Tàricene ne intoarcem in tratatul de la Varsovia,si furati cit vreti.serios vorbind,Tàriceanu santajazà UE,adicà,citez"nu mai comentati cind furàm cà esim din uniune".fratilor,tara asta e proprietatea LOR
LIVIU
05 Feb 2017

ar duce Romania pe lunà ,numai sà poatà fura.Tàricene ne intoarcem in tratatul de la Varsovia,si furati cit vreti.serios vorbind,Tàriceanu santajazà UE,adicà,citez"nu mai comentati cind furàm cà esim din uniune".fratilor,tara asta e proprietatea LOR
GOMEJ
05 Feb 2017

cred ca asta este scopul lor aunci nimeni nu-i mai trage la raspundere si noi tot umiliti vom fii cum a fost romania de secole dar durerea este mai mare ca ne-ar face-o nisti jeguri dintara 6391
MAFIA PSD.
05 Feb 2017

Este visul HOTILOR CA ROMANIA SA IASA DIN UE. AR PUTEA FURA IN VOIE SI AR INSTALA DICTATURA. TRAIASCA UE SI PARTENERIATUL CU SUA.
CONSTANTIN
10 Feb 2017

Trãiascã România în Uniunea Eurooeanã
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...