2018-10-15 15:56


Tăriceanu DEZVĂLUIE: George Maior va fi AUDIAT public în Senat

 |  23:43
Tăriceanu DEZVĂLUIE: George Maior va fi AUDIAT public în Senat

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni seară că ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, a fost invitat pentru a fi audiat public, miercuri, în Comisia de politică externă a Senatului.

"Miercuri, la ora 13.00, Comisia de politică externă a Senatului l-a solicitat pe ambasadorul României la Washington, domnul Maior George, să se prezinte în faţa comisiei pentru a da o serie de explicaţii, pentru a ne oferi un tablou mai larg în legătura cu activitatea domniei sale de ambasador, cu declaraţiile din ultimă vreme, care au stârnit o serie de întrebări şi anumite îngrijorări şi nemulţumiri, pentru că ele pot să afecteze în mod serios parteneriatul strategic între România şi SUA. Noi nu suntem Comisia de supraveghere a activităţii SRI. Noi îl invităm pe domnul Maior în calitate de ambasador şi nu de fost şef al SRI. Este o premieră această ipostază inedită care va avea loc, în care comisia de politică externă a hotărât să se pună, pentru că din păcate în perioada modernă a parlamentarismului unele comisii au avut activitate superficială", a declarat Tăriceanu la Antena 3.

Şeful Senatului a susţinut că a existat o intervenţie din partea Ministerului de Externe care a cerut amânarea audierii, dar aceasta a fost respinsă.

"A existat o intervenţie pe canalul MAE pe care s-a solicitat amânarea cu o săptămâna a audierii. Preşedintele comisiei a transmis MAE că aceasta amânare nu este posibilă", a precizat Tăriceanu.

Această solicitare vine şi după ce în urma Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea a anunţat că premierul va solicita începerea procedurii de rechemare din post a ambasadorului George Maior. Însă, pentru ca această procedură să fie finalizată este nevoie şi de aprobarea preşedintelui Klaus Iohannis.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-10

TAGURI: tariceanu, george maior, audiere, senat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...