2018-12-11 13:25


Tăriceanu e NEMULȚUMIT de modificările Legilor Justiției: ”O operă mai mult MODESTĂ”

 |  18:12
Tăriceanu e NEMULȚUMIT de modificările Legilor Justiției: ”O operă mai mult MODESTĂ”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, de la tribuna Camerei Superioare, că legile Justiției trebuiau modificate mai amplu și că membrii Comisiei speciale au făcut „o operă mult mai modestă”. Liderul ALDE i-a criticat pe magistrați, pe protestatari și pe reprezentanții opoziției, iar la un moment dat a ținut să citeze „formula tovarășului Stalin”.

„Din păcate, nici Comisia specială comună și nici colegii din Camera Deputaților nu au procedat la o modificare substanțială a legilor Justiției. Lucrând într-un climat pe care îl cunoașteți cu toții, îndeobște ostil, marcat inclusiv în Parlament de tonalități agresive și iraționale, colegii noștri din Comisia specială au făcut o operă mult mai modestă, aș spune totuși nu mai puțin prețioasă și necesară”, și-a început Tăriceanu intervenția la dezbaterile pe modificările aduse Statutului judecătorilor și procurorilor (Legea nr. 303/2004).

„Paradoxal, unora li s-a părut totuși că schimbările aduse de proiectele legislative pe care le vom lua în dezbatere sunt insuportabil de ample. Cine sunt cei care ne suspectează, ne acuză chiar, de o răscolire radicală a cadrului normativ în care funcționează Justiția? Ei bine, în primul rând, șefii marilor Parchete și magistrații care se încolonează de regulă în urma lor. Apoi, o parte din opinia publică ce se manifestă în spațul virtual sau care ocupă cu repetiție străzile Capitalei și altor orașe. În sfârșit, nu în ultimul rând, unele voci, uneori regretabil de stridente și ridicol de necredibile, din băncile partidelor de opoziție”, a mai spus liderul ALDE.

În opinia acestuia, modificările propuse celor trei legi ale Justiției ar fi „tehnice”, „de-a dreptul banale”. „Cine aruncă o privire lucidă și obiectivă asupra textelor pe care le vom lua în discuție este imediat izbit de caracterul tehnic, uneori de-a dreptul banal, al modificărilor și completărilor care sunt introduse”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a ținut, apoi, să dea mai tinerilor colegi o scurtă lecție de istorie.

„Văzând astăzi atitudinea unora, care nici măcar nu au trăit în perioada cea mai neagră a comunismului totalitar și îi felicit pentru acest lucru, le aduc aminte de formula tovarășului Stalin. Știți ce spunea? Că nu există oameni nevinovați, ci numai persoanele de care nu ne-am ocupat suficient. Și această formulă mi se pare că are surprinzător de mulți adepți într-o țară care își spune democratică și liberă”, a mai spus Tăriceanu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-19

TAGURI: tariceanu, alde, legile justitiei, stalin
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
19 Dec 2017

am vazut in africa o "opera modesta" similara.....un maimutoi-urangutan a gasit o pusca AKM si a inceput sa traga cu ea pana a golit incarcatorul...si si i-a impuscat pe toti din jur >>>concluzia>>>dati-i lui Prostaceanu si Drac-nea putere multa multa cat mai multa...si o sa distruga pe toti fraierii din jurul lui,la fel ca urangutanul cu AKM...........Pana la urmatoarele alegeri sa va faceti operatie estetica..sa nu va alerge lumea cu furci si topoare...sau eventual va puneti peruca blonda si schimbare de sex..........C-alinutza si Liviutza....show lesbi la night club...misiune sub acoperire
ION,GHEORGHE SI MARIA,CEI MAI
19 Dec 2017

Asa e el,pretentios!Isi dorea un articol unic:"Tariceanu si Dragnea nu vor fi niciodata judecati in Romania "!
DOFTORE
20 Dec 2017

ka.ka.veaua roz-chilotzi iar s-a repezit la ingurgitat fe.ka.la moale ... gibonel "se produce" intr-un show de umor scremut de constipat stupid si debordant de idiot notoriu !
XMAN
20 Dec 2017

Slabicianu incearca sa deturneze atentia minimalizand efectele acestor modificari. Un mare liberal (probabil la femei) cum se considera a devenit cel mai inversunat comunist
Random image



Ultimele stiri






loading...