2018-12-12 05:24


Tăriceanu: Guvernul Cioloş e unul prezidenţial. Poartă amprenta dorinţei lui Iohannis

 |  08:59
Tăriceanu: Guvernul Cioloş e unul prezidenţial. Poartă amprenta dorinţei lui Iohannis

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că Guvernul Dacian Cioloş este unul „prezidențial” deoarece poartă amprenta dorinței președintelui Klaus Iohannis de a avea propriul guvern și de avea o formulă care nu este politică.

„I-am spus și președintelui (n.r. — Iohannis) în cele două rânduri de consultări pe care le-am avut că nu susțin o asemenea formulă. I-am spus că partidele politice s-au degajat de responsabilitățile pe care le au — ar fi trebuit să negocieze și să-i propună președintelui un premier. Au făcut-o cu jumătate de gură sau nu au făcut-o. (...) Nu fac niciun fel de dezvăluire improprie. Când i-am spus președintelui acest lucru, a zâmbit într-un mod neobișnuit. Nu îl caracterizează acest zâmbet, așa, oarecum de satisfacție că ajunge președintele să fie cel care ia decizia în această privință. Și a făcut-o. A profitat de această conjunctură și a desemnat premierul pe care l-a considerat, cu o formulă improprie pentru democrație și Constituție, dar proprie președintelui”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Preşedintele Senatului a susţinut că „este un guvern de tehnocrați care poartă amprenta dorinței președintelui de a avea propriul guvern și de avea o formulă care nu este politică”.

„Formula politică nu este corectă. Se înlătură ceea ce am numit democrația reprezentativă. Guvernul trebuie să fie expresia unei majorități din Parlament care este rezultată prin votul cetățenilor. Lucrul acesta, cu actualul Guvern, nu se vede”, a completat Călin Popescu Tăriceanu. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-23

TAGURI: tariceanu, guvern, ciolos, prezidential, poarta, amprenta, dorinta, klaus iohannis
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...