2017-12-11 11:16


Tăriceanu o AMENINȚĂ pe Kovesi: ”Se simte vulnerabilă”

 |  23:17
Tăriceanu o AMENINȚĂ pe Kovesi: ”Se simte vulnerabilă”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că, în momentul de faţă, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, se simte vulnerabilă "din cauza legăturilor nesănătoase" pe care le are cu generalul SRI Florian Coldea.

"Doamna Kovesi, în momentul de faţă, se simte vulnerabilă. Se simte vulnerabilă din cauza legăturilor nesănătoase pe care le vedem că existau între dânsa şi generalul Coldea, care nu au nimic cu legăturile instituţionale. Chit că nici din punct de vedere instituţional nu este permisă implicarea serviciilor în activitatea Procuraturii. Dar vedem că dincolo de asta există şi legăturile personale care sigur că, practic, ne duc la concluzia că există un conflict de interese uriaş. Sunt alţii care sunt acuzaţi, condamnaţi pentru conflict de interese, dar în cazul ei se vede că acest lucru nu funcţionează. Nici nu înţelege măcar cât de gravă este situaţia în care se găseşte", a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3, la emisiunea realizată de Mihai Gâdea, ”Sinteza zilei”.

Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi trebuie să rămână în funcţie, Tăriceanu a răspuns: "Nu!".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-17

TAGURI: tariceanu, senat, kovesi, dna, coldea





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SLUGA BOLSEVICILOR.
18 Ian 2017

Acest impostor cu dosar p enal s - a transformat di n liberal in sluga CIUMEI ROSII care prin legi de tip mafiot (amnistie si g ratiere ) vrea sa scape d e puscarie intreaga alian tza penala psd - alde .Su ntem singura tara din lum e cu sefii celor doua cam ere ale parlamentului pen ali. Obosit de atatea nev este imoralul se spovedes te in latrina 3 urat miro sitoare care duce o campa nie impotriva justitiei p entru a scapa de procesul cu Kovesi , si al salva pe puscariasul voiculescu . Huuuu mizerie bols evica.
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova