2018-09-19 18:37


Tăriceanu: PNL a devenit echipa politică a unor procurori. Oamenii lui Băsescu au ucis orice urmă de liberalism

 |  13:36
Tăriceanu: PNL a devenit echipa politică a unor procurori. Oamenii lui Băsescu au ucis orice urmă de liberalism

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că PNL a devenit "echipa politică a unor procurori”, iar "oamenii lui Băsescu au ucis orice urmă de liberalism din acest partid".

"(...) Reacţia lui Cătălin Predoiu şi a PNL îmi arată că oamenii lui Băsescu au ucis orice urmă de liberalism din acest partid. În loc să apere drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, noul PNL susţine şi îi apără pe cei care le încalcă. PNL se înscrise astfel în tradiţia totalitară a lui Stalin pentru care «nu poţi să faci omletă, fără să spargi ouă». Pentru PNL încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor este scuzabilă, atât timp cât scopul final este atins. Astăzi, scopul este accederea la Putere. PNL a devenit astăzi echipa politică a unor procurori, pentru că vrea să ajungă cât mai curând la Putere", a precizat Călin Popescu Tăriceanu într-un comunicat de presă.

Preşedintele Senatului a mai afirmat, în comunicat, care îşi propune să aducă "precizări suplimentare pentru a răspunde unor teze şi atacuri vehiculate în spaţiul public" în urma cererii sale de demitere a procurorului -şef al DNA şi a preşedintei ÎCCJ ca urmare a achitării pronunţate în cazul "Rarinca", că acest caz "atrage atenţia asupra unor probleme ce tind să se generalizeze, nu izolate, privind nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în România".

"Este nevoie de cât mai mulţi oameni care au convingeri liberale, din spaţiul societăţii civile, care să atragă atenţia asupra acestor excese, înainte ca acestea să devină o regulă. Îmi exprim, de asemenea, speranţa că preşedintele Iohannis, reprezentantul ales al tuturor românilor, va susţine şi el acest punct de vedere", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu i-a cerut marţi lui Tăriceanu să demisioneze, întrucât "comportamentul" său " nu are nicio legătură cu funcţia şi atribuţiile unui preşedinte al Senatului României, ci cu atribuţiile unui servitor al mafiei, angajat la Ponta si PSD”. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-27

TAGURI: tariceanu, pnl, devine, echipa, politica, procuror, om, basescu, ucide, urma, liberalism
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...