2018-11-19 18:27


Ţinta lui Sorin Grindeanu:

 |  16:28
Ţinta lui Sorin Grindeanu:

Filosofia premierului desemnat, Sorin Grindeanu, despre România a fost expusă în faţa plenului Camerelor reunite ale Parlamentului. El a declarat că îşi propune ca ţintă o Românie normală, în care anormalitatea să fie o excepţie, nu o regulă, şi că îşi mai doreşte o ţară în care creşterea economică să se regăsească în bunăstarea cetăţenilor. Definiţia unei ţări normale, pentru premier înseamnă să nu existe cozi la taxe, condiţii pentru creşterea copiilor, un sistem de sănătate dezvoltat, autostrăzi, dar şi o ţară în care guvernul să urmărească să asigure salarii mari pentru cetăţenii săi.

Sorin Grindeanu a spus în plenul Parlamentului tot ceea ce voiau românii să audă. Astfel, am aflat că ţinta premierului desemnta este o Românie normală, în care creşterea economică să nu fie doar pe hârtie, ci şi în buzunarele oamenilor, să nu existe cozi la plata taxelor şi a impozitelor, condiţii bune pentru creşterea copiilor, un sistem de sănătate solid şi bine dezvoltat, infrastructură rutieră şi salarii mari pentru oameni. “Eu vă propun astăzi o altă ţintă care, în opinia mea, le include pe toate celelalte (n.r. - din programul de guvernare) - România normală. Vă propun şi îmi propun ca la finalul mandatului pe care mi-l încredinţaţi astăzi, dacă veţi vota în favoarea guvernului, să avem o altă ţară, în care oamenii să trăiască bine şi să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi. Acesta ar trebui să fie obiectivul principal al viitoarei guvernări. Îmi doresc o ţară normală, în care lucrurile să fie aşa cum trebuie să fie, în care anormalul să fie o excepţie, şi nu o regulă. Primul semn de normalitate e ca politicienii aleşi în funcţii publice să respecte ceea ce au promis în timpul campaniei electorale şi să pună în practică toate măsurile pentru care au primit votul cetăţenilor. De aceea, în programul de guvernare pe care l-am supus atenţiei şi votului Parlamentului veţi regăsi toate măsurile prezentate în campania electorală de dl preşedinte Liviu Dragnea. Aceste măsuri au fost votate de români şi e normal să se regăsească în programul de guvernare al partidelor care au obţinut majoritatea în Parlament”, a subliniat Grindeanu. El a arătat că îşi mai doreşte o ţară în care creşterea economică să se simtă în portofele cetăţenilor. “Scopul tuturor acţiunilor noastre este bunăstarea celor care ne-au votat şi care plătesc taxe şi impozite. (...) Nu venim la guvernare pentru a face statistici frumoase pe hârtie, iar creşterea economică n-are nicio valoare dacă nu se regăseşte într-un fel sau altul în buzunarele românilor”, a afirmat Grindeanu, citat de agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-04

TAGURI: sorin grindeanu, tinta, romania normala
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...