Traian Băsescu: Între mine şi Moscova există o neîncredere reciprocă
2018-08-16 19:36


Traian Băsescu: Între mine şi Moscova există o neîncredere reciprocă

 |  08:30
Traian Băsescu: Între mine şi Moscova există o neîncredere reciprocă

Între mine şi Moscova există o neîncredere reciprocă datorită orientării mele ireversibile către Vest, a afirmat joi, preşedintele Traian Băsescu, la Digi 24.

„Neîncrederea Moscovei este în politica dusă de mine. Am vrut ca unul dintre obiectivele mele să fie o opţiune ireversibilă către vest. Oricât m-am uitat pe glob înainte de a fi ales preşedinte, opţiunea mea a fost SUA. Acum pot fi liniştit, România nu mai are altă direcţie decât Vestul, sigur, cu escală la Bruxelles. Din acest punct de vedere, când văd şi baza de la Deveselu finalizată, drumul este ireversibil. Pe de altă parte, unei ţări ca Federaţia Rusă, niciodată această echipare politico-militară nu vizează ostilitate faţă de Moscova. Avem interese, Federaţia Rusă este mare, este puternică, dar avem şi noi interese şi trebuie respectate”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a vorbit despre necesitatea unei colaborări între România şi Moscova, în special pentru combaterea terorismului de orice fel.

'Avem nevoie unii de alţii în câteva zone, în care dacă nu cooperăm putem pierde vieţi de oameni: terorismul. Vor rămâne forţe limitate în Afganistan, vedeţi ce se întâmplă cu atacurile teroriştilor, ale talibanilor la Kabul. Criminalitatea cibernetică, transfrontalieră, sunt lucruri care ne afectează şi pe noi şi pe ruşi. Suntem conştienţi că trebuie să cooperăm pentru a ne apăra cetăţenii', a declarat preşedintele.

Despre vizita şefilor CIA şi FSB la Bucureşti, Traian Băsescu a explicat: 'Să nu fabulăm. Sigur au ştiut unul de altul, au ştiut şi cadenţa în care vin. John O. Brennen (director CIA - n.r.) era sosit cu o zi înainte de a-l fi primit eu. Nu s-a întâlnit cu Nicolai Patrusev (director FSB - n.r.). Pentru acurateţea lucrurilor, aşa s-au petrecut. Vă pot reda atmosfera discuţiilor cu Patrusev, dar nu a fost nimic spectaculos. Protocolul semnat de CSAT cu organismul din Rusia se referă exact la aceste riscuri de terorism'.

În ceea ce priveşte vizita pe care ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean o va efectua în Federaţia Rusă, în perioada 8 - 10 iulie, preşedintele a declarat că va avea rolul de a consolida cooperarea în domeniul combaterii terorismului transfrontalier dar şi problematica economică.

'Vom consolida cooperarea pe aceste tipuri şi să fie abordată şi problematica economică, normală să fie, chiar dacă avem anumite insatisfacţii. Să fim prudenţi dar să facem paşi', a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a făcut câteva consideraţii şi cu privire la scandalul declanşat în jurul serviciilor secrete americane, acuzate de un fost angajat al CIA că spionează cetăţenii statelor europene fără acordul acestor ţări.

'Mi-e foarte greu să dau un răspuns cert. Nimeni nu urmăreşte oameni obişnuiţi, nu ascultă oameni obişnuiţi ci cei suspecţi de terorism. Dacă s-au făcut greşeli în culegere de informaţii la nivel politic trebuie îndreptate. În România nu cred că ar îndrăzni să se descurce singuri, structurile de securitate şi-ar da seama dar avem un parteneriat privind schimbul de informaţii. (...) Nu există stat civilizat care, dacă are nevoie, să nu poată supraveghea comunicaţiile pe internet. (...) Nimeni nu mai poate trăi în naivitate în ziua de azi. Teroriştii utilizează cele mai înalte tehnologii. Statul ce să facă, să stea cu flagrantul? Aveam o discuţie la o Zi a Justiţiei, cu o doamnă judecător care îmi spunea că numai flagrantul este bun la corupţie. Dacă statele stau cu flagrantul, ne mor cetăţenii neprotejaţi', a apreciat Traian Băsescu.

Uniunea Europeană nu a reuşit să impună proiectul Nabucco

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Uniunea Europeană nu a reuşit să impună proiectul Nabucco, menţionând totodată că personal s-a luptat până în ultimul moment ca acest proiect să funcţioneze.

"S-a dovedit, marea poveste a solidarităţii şi a politicii europene în domeniul energiei, s-a dovedit doar o declaraţie fără acoperire. Vreau să fiu foarte clar: sigur că ne pare rău, dar o să vă dau şi partea dulce, dacă mai discutăm, din toată treaba asta, adică poate fi ceva dulce. A fost un proiect al Uniunii Europene, nu numai Austria, Ungaria, România şi Bulgaria n-au reuşit să impună proiectul, ci Uniunea Europeană. În faţa cui s-au înclinat? În faţa a două mari companii, una norvegiană şi alta elveţiană", a menţionat preşedintele.

Totodată, Traian Băsescu a menţionat că a ştiut că proiectul Nabucco a picat exact în momentul în care s-a întâmplat acest lucru, spunând că s-a zbătut pentru acest proiect până în ultimul moment.

"Am ştiut că a picat Nabucco chiar când a picat. Toţi anticipam că să pice, dar nimeni nu a renunţat la bătălie până în ultima clipă. Cu trei zile înainte, a fost la Bratislava întâlnirea şefilor de state din Europa Centrală şi de Est, au participat 20 de şefi de stat. Noi am făcut o scrisoare către preşedintele Alyiev, semnată de mine, acolo în conferinţă, l-am rugat pe preşedintele austriac să semneze, a semnat-o, pe preşedintele Ungariei, a semnat-o, pe preşedintele Bulgariei, a semnat-o, prin care îl rugam să depună toate diligenţele pentru ca proiectul Nabucco să meargă. Până în ultima clipă am făcut şi ultima intervenţie politică semnată de 4 şefi de stat. Niciodată nu am pus armele jos'', a afirmat preşedintele.

Şeful statului a spus că în anul 2018, România va fi capabilă să îşi asigure nevoile, dar să şi exporte gaze de şist din Marea Neagră.

 Accidentul de la Muntenegru: Comunicarea a fost catastrofală

România a demonstrat, în cazul accidentului rutier din Muntenegru, că este capabilă să "repatrieze cetăţenii decedaţi, accidentaţi sau aflaţi într-o situaţie dificilă", a afirmat Traian Băsescu. În schimb, acesta a menţionat că procesul de comunicare a fost catastrofal.

"Trimiterea în noaptea aceea a lui Raed Arafat acolo, a văzut, a evaluat, a ştiut ce mijloace de transport trebuie, a ştiut dacă sunt transportabili, dacă nu, a demonstrat că statul român are capacitatea să-şi repatrieze cetăţenii decedaţi, accidentaţi sau aflaţi într-o situaţie dificilă. Dar comunicarea a fost catastrofală şi norocul premierului a fost că Arafat, dacă a văzut că el joacă baschet, s-a apucat să îşi facă treaba", a precizat şeful statului, potrivit Agerpres.

Ponta a plecat fără mandat în China

Traian Băsescu a spus că turneul "catastrofal ca imagine şi eficienţă" al premierului Victor Ponta în Asia ar trebui să îl supere, menţionând că şeful Guvernului a plecat fără mandat, deşi ar fi fost obligatoriu. "A plecat fără mandat", a spus preşedintele.

El a adăugat că era obligatoriu ca premierul să îi solicite un mandat, având în vedere decizia Curţii Constituţionale privind reprezentarea externă ca atribut al şefului statului.

De asemenea, Băsescu a spus că încheierea unui parteneriat strategic cu China vine în contradicţie cu cel pe care România deja îl are cu SUA.

"Sunt două lucruri care nu merg în acelaşi Cabinet", a argumentat şeful statului.

De asemenea, el a arătat că faptul că premierul Ponta a fost primit de premierul Chinei este o reuşită, dar se datorează şi faptului că România încă mai este respectată în plan internaţional, transmite Realitatea TV.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-05

TAGURI: traian, basescu, moscova





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...