2019-04-23 15:44


Tudorel Toader le-a făcut Cod de CONDUITĂ miniștrilor. Ce nu mai au voie să facă

 |  20:39
Tudorel Toader le-a făcut Cod de CONDUITĂ miniștrilor. Ce nu mai au voie să facă

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut un Cod de conduită al membrilor Guvernului, pe care Cabinetul Dăncilă ar urma să îl aprobe în ședința de vineri, iar utilitatea acestuia este explicată prin faptul că "asigurarea unei bune guvernanțe se reflectă și în respectarea cu bună-credință a unor reguli asumate de persoanele care îndeplinesc demnități publice". Miniștrii vor avea de respectat, astfel, mai multe reguli, între care să aibă o ţinută vestimetară decentă, să nu folosească expresii jignitoare, să nu accepte, direct sau indirect, cadouri sau "alte avantaje care ar putea influența exercitarea atribuțiilor".

Pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Executivului se află un memorandum privind adoptarea "Codului de conduită al membrilor Guvernului României", autorul fiind ministrul Justiției, Tudorel Toader, scrie Hotnews.   Cum justifică Toader adoptarea unui astfel de cod: Transformările continue prin care trece societatea se reflectă în schimbările produse la nivelul actului de management, situație care aduce cu sine noi provocări în materie de etică și generează necesitatea codificării sau a armonizării normelor etice și de conduită. Integritatea în exercitarea demnităților publice constituie condiția fundamentală pentru ca guvernele să ofere un cadru de încredere eficient pentru viața economică și socială a cetățenilor lor. Mecanismele de promovare a normelor de conduită sunt percepute ca fiind componente de bază ale societății. În acest sens, aprobarea unor norme de conduită și etică are ca efect imediat creșterea încrederii în actul de guvernare iar pe termen lung contribuie la realizarea obiectivelor de creștere economică sănătoasă, ca mijloc de creștere a nivelului de trai, obiectiv pe care orice guvern îl urmărește. Asigurarea unei bune guvernanțe se reflectă și în respectarea cu bună-credință a unor reguli asumate de persoanele care îndeplinesc demnități publice alese sau numite. Codul de conduită stabilește cu valoare de axiomă faptul că membrii Guvernului au obligația să respecte principiul separației puterilor în stat și independența justiției pe baza colaborării loiale între autorități/instituții. În același sens, membrii Guvernului își exercită mandatul cu respectarea Constituției și a legilor țării prin punerea în aplicare a acestora, în spiritul bunei-credințe și cu respectarea eticii profesionale. Obligațiile miniștrilor: de a asigura prin atitudine, limbaj, conduită și ținută bunul mers al activităților desfășurate în cadrul Guvernului. de cheltuire eficientă a banilor publici. de a declara, prin orice mijloc, orice situație de natura celor care generează conflict de interese sau incompatibilitate de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă, în vederea menținerii încrederii publicului în integritatea, imparțialitatea şi eficacitatea autorităților şi instituțiilor publice pe care le reprezintă le este interzis să accepte, direct sau indirect, cadouri sau alte avantaje, patrimoniale sau nepatrimoniale, care ar putea influența sau care ar putea să fie percepute ca influențând exercitarea atribuțiilor ori performanța îndeplinirii îndatoririlor specifice mandatului le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru promovarea unei activități comerciale. Alte prevederi ale Codului de conduită: obligația ca membrii Guvernului să exprime întotdeauna poziția oficială asumată de Guvern iar în lipsa unei astfel de poziții oficiale, de a face cunoscut că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al Guvernului. obligația de a-și îndeplini mandatul cu competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate. obligația să asigure prin atitudine, limbaj, conduită și ținută, bunul mers al activităților desfășurate în cadrul Guvernului precum și solemnitatea specifică demnității publice. să aibă o ținută vestimentară decentă și să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase. să asigure o bună gestionare și ocrotire a proprietății publice şi private a statului, să evite producerea oricărui prejudiciu. să folosească bunurile aparținând autorității sau instituției publice numai pentru desfășurarea activităților aferente demnității publice exercitate. să propună şi să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale. Ce se întâmplă dacă miniștrii încalcă Codul de conduită Sesizările în legătură cu încălcarea Codului de conduită de către membrii Guvernului se aduc la cunoștința prim-ministrului, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului. Prim-Ministrul pune în discuția membrilor Cabinetului sesizarea, hotărându-se prin consens asupra celor mai bune căi de soluționare. Abaterile grave de la conduita etică fac obiectul analizei în cadrul Guvernului.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-28

TAGURI: guvern, tudorel toader, cod de conduita, ministri
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
29 Mar 2019

CODURI DE CONDUITA POT FACE DOAR CEI CARE AU CONDUITA............
IDEOLOGUL
29 Mar 2019

Marele politician si om de stiinta american, Dwight Waldo (1913 – 27 octombrie 2000), in teoria sa sustine ca, in exercitarea atributiilor, cei ce detin functii publice, trebuie sa aiba in vedere 12 obligatii mai importante si anume, fata de: 1- constitutie; 2 - legi; 3 - natiune si tara; 4 - democratie; 5 - normele de organizare birocratica; 6 - profesie si profesionalism; 7- familie si prieteni; 8 - sine; 9 - colectivitatile cu care vin in contact; 10 - interesul public sau bunastarea generala; 11- umanitate sau lume; 12 - Dumnezeu sau religie. Waldo afirma despre aceste obligatii ca nu pot fi ierarhizate in functie de importanta, iar numarul lor poate creste, el face insa o trecere in revista a celor mai importante reguli etice existente in viziunea sa. El trateaza aceste obligatii la nivelul datoriei individuale, al datoriei fiecaruia fata de moralitatea personala si nu fata de organizatie. In conceptia lui Dwight Waldo ETICA in administratia publica este o problema complexa si complicata. Acest subiect este greu de explicat si inteles avand in vedere ca in secolul nostru codurile etice s-au schimbat intr-un ritm intens, iar sentimentul ca moralitatea este “relativa”(nimic mai fals) a crescut. Data fiind cresterea in diversitate a organizatiilor, se face simtita nevoia de noi repere etice si morale. Cu toate acestea nu se depun de catre cei cu obligatii in domeniul juridic-legislativ eforturile necesare in directia creerii de reglementari si coduri etice adaptate noilor nevoi obiective impuse de evolutia si modernitatea societatii.
IDEOLOGUL
29 Mar 2019

Etica profesionala este caracterizata in principal de independenta, integritate si competenta profesionala. INDEPENDENTA profesiei – implica independenta de spirit (de drept) si independenta în aparenta (de fapt). Independenta de spirit - reprezinta starea de spirit care permite lucratorilor sa emita judecati fara a fi afectati de influente si sa actioneze cu integritate, pentru a-si exercita cu obiectivitate competentele profesionale. Independenta in aparenta - se realizeaza prin evitarea situatiilor in care o terta persoana informata si rezonabila ar cunoaste toate informatiile relevante, inclusiv masurile de protectie aplicate in munca specifica, iar pe aceasta baza ar putea concluziona ca, integritatea, obiectivitatea sau competenta profesionala a lucratorilor sunt compromise. INTEGRITATEA - presupune ca lucratorul sa fie drept si onest in realizarea competentelor profesionale si in relatiile interpersonale. COMPETENTA profesionala – lucratorii din M.A.I. trebuie sa aiba si sa-si mentina cunostintele si aptitudinile profesionale la un nivel necesar si corespunzator pentru a asigura membrii societatii ca primesc de la acestia servicii in conformitate cu standardele aplicate sau elevate cunoscute in domeniile in cauza.
Random image



Ultimele stiri






STARBAG