2016-12-09 02:18

POLITICA


Ultimatum către conservatori

 |  19:21
Ultimatum către conservatori

USL e în plin război intern la Iaşi. Motivul: liderii celor trei partide care compun Uniunea nu s-au decis pe cine să sprijine pentru candidatura la primărie. Conservatorii ţin morţiş ca funcţia să-i revină lui Tudor Ciuhodaru (PC), deşi, oficial USL l-a ales drept candidat pe social-democratul Gheorghe Nichita. În tot acest context, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu le dă un ultimatum conservatorilor: ori renunţă la pretenţii, ori pleacă din Uniune.

Decizia conservatorilor de a merge pe liste separate la alegerile locale şi susţinerea unui candidat unic doar în oraşele reşedinţă de judeţ a trezit nemulţumiri în interiorul USL. Atât de mari, încât deputatul liberal Relu Fenechiu va cere în şedinţa de luni a uniunii excluderea PC din alianţă. „Nu ştiu dacă membri PSD şi PNL vor susţine propunerea mea, dar dacă nu, atunci PC trebuie să renunţe la candidaturile proprii”, a declarat Fenechiu pentru „Puterea”. El consideră că „aşa ar fi normal” să procedeze PC-ul. În replică, preşedintele conservator, Daniel Constantin, a spus că nu mai vrea să comenteze „părerile personale ale domnului Fenechiu”. „Cred că nu cunoaşte protocolul USL”, a adăugat Constantin pentru „Puterea”.

Chiar dacă Fenechiu îşi menţine poziţia, membri din rândul liberalilor spun că nu s-a discutat până acum ieşirea PC din cadrul USL. Victor Dobre, vicepreşedinte PNL, a declarat că: „Personal nu cred că se poate pune problema ca după ce ai construit o alianţă, să te apuci să o desfiinţezi”. Liberalul mizează pe găsirea unor soluţii în acestă problemă. Şi vicepreşedinţi liberali, Rareş Mănescu şi Daniel Chiţoiu, au precizat că nu s-a discutat nimic la nivelul partidului despre o eventuală excludere a PC din Uniunea Social Liberală.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-11-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image