2016-12-06 16:34

POLITICA


Un candidat necesar pentru Putin

 |  21:00
Un candidat necesar pentru Putin

Premierul rus, Vladimir Putin, a aflat la începutul acestei săptămâni numele primului contracandidat cu care se va lupta la alegerile prezidenţiale din luna martie a anului viitor. Anunţul candidaturii lui Mihail Prohorov ar fi trebuit primit cu entuziasm de sutele de mii de ruşi care au protestat în zeci de oraşe din ţară acuzând fraudarea recentelor alegeri parlamentare. Însă anunţul brusc făcut de Prohorov, un oligarh de 46 de ani care deţine o avere ce-l plasează pe a treia poziţie în topul bogaţilor din Rusia, cu peste 15 miliarde de euro, poate fi considerat ca făcând parte din cel puţin două scenarii atent puse la punct, notează „The Guardian“.

Mihail Prohorov, patronul companiei aurifere Polyus Gold şi acţionarul majoritar al companiei care deţine monopolul pe piaţa aluminiului, Rusal, a devenit în acest an primul proprietar străin al unui club de baschet din liga profesionistă americană, New Jersey Nets. Sincerirtatea cu care acesta a făcut anunţul intrării în cursa electorală din Rusia a fost pusă la îndoială, în condiţiile în care cu doar câteva zile înainte, Prohorov scria pe blogul său că „ne place sau nu, deocamdată Vladimir Putin este singurul care gestionează acest ineficient aparat de stat”. Acum, Prohorov devine adversarul lui Putin, într-o luptă în care mai mulţi analişti au subliniat că miliardarul devenit proaspăt candidat nu este altceva decât un pretendent inventat de Kremlin căruia îi este permis să participe la alegeri pentru a calma spiritele contestatare ale regimului de la Moscova, atât în interiorul ţării, cât şi în afara graniţelor.

Pe de altă parte, nu este exclus ca Prohorov să încerce să se folosească de averea sa impresionantă pentru a contesta actuala conducere a ţării, subliniază „The Guardian“. Însă pentru milioanele de ruşi care trăiesc în sărăcie şi vor o schimbare, contracandidatul lui Putin nu reprezintă decât o altă figură care ilustrează acelaşi regim. „Eu nu sunt un revoluţionar”, a subliniat însuşi Prohorov, care şi-a încercat norocul în politică la conducerea formaţiunii „Cauza Dreaptă”. Pentru analişti, candidatura oligarhului rus este asimilată unei dorinţe de negociere pentru o funcţie înaltă în viitoarea echipă care va conduce Rusia în următorii ani. Politologul Aleksei Makarin a subliniat că Prohorov nu ar fi primit „binecuvântarea” de a candida din partea lui Putin dacă acesta s-ar fi simţit ameninţat de acesta. În joc s-ar afla ocuparea funcţiei de premier, care, potrivit fostului consilier al preşedintelui Dimitri Medvedev, Gleb Pavlovski, ar putea fi refuzată de actualul şef de la Kremlin. De asemenea, fostul ministru de finanţe, Aleksei Kurdin, este în cărţi pentru a prelua conducerea viitorului executiv de la Moscova, potrivit aceluiaşi analist.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-12-22

TAGURI: alegeri Rusia, Mihail Prohorov, contracandidat Putin, proteste fraudare alegeri, New Jersey Nets



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Victor Ponta consideră că fraudarea alegerilor este posibilă Victor Ponta a declarat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că fraudarea... 28 Noi 2016 | (3)
Reacția lui Iohannis la temerile lui Dragnea de fraudare a alegerilor Preşedintele Klaus Iohannis a comentat declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit... 22 Noi 2016 | (0)