2016-12-05 06:46

POLITICA


Undele care au creat Giulgiul din Torino

 |  21:00
Undele care au creat Giulgiul din Torino

Giulgiul din Torino reprezintă una dintre marile enigme ale lumii care au împărţit oamenii de ştiinţă şi credincioşii timp de secole. Un grup de cercetători italieni susţin că Giulgiul (pânza în care se presupune că ar fi fost învelit Mântuitorul după ce a fost dat jos de pe crucea pe care a fost răstignit) nu ar putea fi un fals medieval.

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, oamenii de ştiinţă italieni au efectuat o serie de experimente avansate prin care arată că semnele de pe pânză nu ar fi putut fi falsificate cu tehnologia disponibilă în perioada medievală. „Dubla imagine (faţă şi spate) a celui biciuit şi crucificat, abia vizibile pe pânză, are multe caracteristici fizice şi chimice atât de speciale, încât sunt imposibil de obţinut într-un laborator”, au concluzionat experţii de la Agenţia Naţională pentru Noi Tehnologii, Energie şi Dezvoltare Durabilă din Italia.Ei susţin că umbra, textura imprimată pe pânză, ar putea fi produsă numai cu ajutorul unor lasere cu raze ultraviolete - tehnologie care nu a fost în mod clar disponibilă în timpurile medievale. Potrivit acestora, imaginea iconică a omului cu barbă ar fi fost creată de către „o anumită formă de energie electromagnetică (cum ar fi un flash)”. Concluziile lor vor fi îmbrăţişate de cei care cred că semnele de pe Giulgiu au fost miraculos create în momentul Învierii lui Hristos.

Ce susţin scepticii

Studiul este cea mai nouă piesă dintr-un puzzle care a tot fost scris şi rescris, dar va fi întâmpinat cu scepticism de cei care se îndoiesc de autenticitatea sa, arată „The Telegraph”. Scepticii au susţinut mult timp că Giulgiul este un fals medieval pe baza testelor cu radiocarbon efectuate de laboratoarele din Oxford, Zurich şi Arizona. Testele ar fi demonstrat că Giulgiul datează dintre anii 1260 şi 1390. Cea mai recentă analiză a aparţinut expertului italian Luciano Buso, după ce a reuşit să demonstreze cum se poate reproduce un obiect cu aceleaşi caracteristici ca ale Giulgiului. Potrivit lui Buso, Giulgiul în care a fost învelit trupul Mântuitorului s-ar fi deteriorat, iar un expert în domeniu, artistul medieval Giotto, ar fi fost rugat să facă o copie a pânzei. „Am studiat foarte atent fotografiile Giulgiului şi am descoperit mai multe apariţii ale numărului 15 pe suprafaţa lui. Giotto nu a încercat să facă un fals, ci l-a semnat cu «Giotto 15», pentru a-l autentifica, prin introducerea anul 1315”, a spus Buso, în urma studierii pânzei.

Vaticanul nu a spus niciodată dacă Giulgiul este autentic sau nu, dar Papa Benedict al XVI-lea a declarat că imaginea enigmatică imprimată pe pânză „ne aminteşte mereu” de suferinţa lui Hristos.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-13

TAGURI: giulgiu din Torino, autentic, Hristos, unda electomagnetica, controversa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image