2017-01-18 06:02

POLITICA


USL vrea referendum pentru Roşia Montană

 |  15:25
USL vrea referendum pentru Roşia Montană

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că USL va cere desecretizarea contractului dintre stat şi Roşia Montană Gold Corporation şi va susţine organizarea unui referendum pe tema exploatării aurului. “E cea mai importantă resursă naturală” a explicat Ponta, adăugând că o astfel de investiţie trebuie făcută doar pentru beneficii pe termen mediu şi lung, “nu pe termen scurt, pentru preşedinte”. El a calificat drept “inadmisibilă” implicarea lui Traian Băsescu, “preşedintele cianură” în acest caz, în care “nu are atribuţii” şi în care “oferă informaţii false, ca necesitatea aurului pentru BNR, sau crearea de locuri de muncă”. USL va mai cere burselor din străinate informaţii despre “adevăraţii proprietari” ai RMGC, “modul în care s-au tranzacţionat” acţiunile lor şi fondurile folosite pentru promovare proiectului în “zona politică” din România. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DANTE
14 Noi 2011

Victor Ponta o curva cu 2 fete,el nu vrea sa incea pa proiectul acuma pt ca asteapta sa ajunga el la putere si sa primeasca si el ceva cascaval,gunoaie de politicieni de doi ba ni ca toti sunt doar pt i nteresul lor personal ii doare in cur de TARA.. RO SIA MONTANA in momentul de fata e un colt de IAD o groapa de gunoi,acolo m omentan nu este nimic de facut totul e mort locuie sc asa ca nu am nevoie de toti idiotii care sunt i npotriva proiectului sa v ina sa imi spuna ca proie ctul nu e bun,de ce nu vi n cu alte ideii mai bune atunci dak acest proiect nu este bun,hei aici e vb doar de interese ei prot esteaza ca sunt sprijinti ti de alte organizatii ca re au interes in Rosia Mo ntana.
DIN ARDEAL
22 Dec 2012

Aprobati repede proiectul , pana nu afla pre multa lume de celelalte metale extrem de rare.! ;) De ac el iridium care costa mai mult decat aurul si alte le... Aprobati furtul?! T otul ramane de vazut daca vor reusi sa ia ceva. Ch iar si cu aprobarea prost imii sau a celor de la pu tere care vor obtine folo ase necuvenite si vor cre a prejudicii si dezastre ecologice nemaivazute si vor ramane in istorie ca niste tirani ai neamului. Nimeni nu va ramane nepe depsit!

Adauga un comentariu

Random image