2018-09-22 18:12


USR: Securitatea naţională, grav subminată de atacul PSD- PNL împotriva educaţie

 |  07:51
USR: Securitatea naţională, grav subminată de atacul PSD- PNL împotriva educaţie

Clotilde Armand (USR) a precizat luni seara, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că securitatea naţională pe termen lung este grav subminată de atacul PSD- PNL împotriva educaţiei. Reacţia acesteia vine după ce plenul Senatului a respins reexaminarea legii privind doctoratele.

''În această seară, Senatul României a votat, cu 90 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 6 abţineri, o lege abjectă care elimină orice sancţiune reală pentru fraudele intelectuale din universităţi. Învăţământul superior din România era deja decredibilizat de plagiatorii şi impostorii care obţin titluri de profesor universitar şi dreptul de a conduce doctorate. Securitatea naţională pe termen lung este grav subminată de atacul de astăzi realizat de PSD şi culmea PNL cel reformat, împotriva educaţiei'', a scris Clotilde Armand.

Aceasta a dat asigurări că USR nu va face nicun compromis sau alianţă cu vreunul dintre partidele care „protejează corupţii şi plagiatorii”.

''Să fim realişti: alegerile din 11 decembrie 2016 vor fi câştigate de alianţa PSD-PNL-UDMR şi sateliţii lor. De 27 de ani, aceste partide toxice controlează 100% din parlamentul României şi votează legi aberante împotriva interesului naţional. Să le fie ruşine! Veste cea bună este că USR va intra în parlament dupa 11 decembrie. Ţinta noastră este obţinerea majorităţii în parlament în 2020. Nu vom face nicun compromis sau alianţă cu vreunul dintre partidele care protejează corupţii şi plagiatorii'', a subliniat Clotilde Armand. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-11
Citeste si:
Traian Băsescu: PSD şi PNL au avut o extraordinară chimie şi au acoperit doctorii plagiatori
Ecaterina Andronescu, precizări despre modificarea Legii Educației în privinţa şcolilor doctorale

TAGURI: usr, securitate, nationala, grav, subminata, atac, psd, pnl, impotriva, educatie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
11 Oct 2016

CLASA POLITICA SI GUVERNANTII DE DUPA 1990 NU AU PUTUT ELABORA SAU DUCE LA INDEPLINIRE NICI UN PLAN sau PROGRAM de DEZVOLTARE A ROMANIEI SI NICI SA STABILEASCA VREO STRATEGIE SECTORIALA ORI GLOBALA PE TERMEN SCURT, MEDIU SAU LUNG DE EMANCIPARE A TARII. PENTRU SCHIMBAREA CLASEI POLITICE TICALOSITE SI A GUVERNANTILOR INCOMPETENTI SI CORUPTI CU ELITE NATURALE, DEMINTATI UMANE ADEVARATE, OAMENI CU INTEGRITATE SI COMPETENTA EXCELENTA PENTRU A SALVA ROMANIA ESTE NEVOIE DE REVOLUTIE. ALEGERILE DE 27 DE ANI NU AU ADUS NICI UN PROGRES ORI SATISFACTIE PUBLICA SAU SOCIALA CI NUMAI DEZMAGIRI DESARTE SI NU REZOLVA PROBLEMA SALVARII ROMANIEI.
ANONIM
11 Oct 2016

HOTII CARPATINI AU CAPTURAT SI CONDUC ROMANIA. NUMAI FORTE EXTERNE DISPUSE DE FORTA DIVINA MAI POT REABILITA ROMANIA ASA CUM A DOVEDIT-O ISTORIA TARII.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...