2018-06-20 22:19


UPDATE.Deputatul Valeriu STERIU și doi senatori părăsesc PMP și trec la PSD. Cum comentează BĂSESCU dezertările din partid

 |  13:50
UPDATE.Deputatul Valeriu STERIU și doi senatori părăsesc PMP și trec la PSD. Cum comentează BĂSESCU dezertările din partid

Deputatul Valeriu Steriu a anunţat marţi că a părăsit PMP şi că pentru el urmează acum "sfârşitul experimentelor şi întoarcerea acasă din punct de vedere politic", respectiv la PSD.

"Am aproape un deceniu de experienţă cu proiecte politice aflate în construcţie (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că şi în politică se adevereşte vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obţinut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conştient şi responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaţilor. Opoziţia nu-şi doreşte unitate, este mult mai fericită să se bucure de victorii mărunte în grupuri răzleţe", a argumentat deputatul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, "sunt vremuri complicate pentru noi toţi, iar în vremuri complicate avem datoria de a fi responsabili". "Avem obligaţia să ne opunem unor strategii, tactici şi dezinformări politice care riscă să arunce România într-o negură tulbure, în care cetăţeanul de bună credinţă rămâne tot mai izolat, tot mai singur, tot mai debusolat şi tot mai injectat de ură", a adăugat Valeriu Steriu. El a spus că plecarea sa din PMP nu este ceva ce şi-a dorit sau ceva care să-i facă plăcere, "dar este un gest necesar pentru a putea să-şi păstreze intacte stima de sine şi respectul" şi a amintit de anunţul făcut în urmă cu o săptămână de preşedintele PMP, Traian Băsescu, care a denunţat fuziunea cu UNPR. "Am condus UNPR spre PMP în speranţa sinceră şi onestă că două proiecte politice mici pot să dea naştere unui proiect politic mediu. Şi pentru că am simţit o responsabilitate faţă de miile de aleşi locali şi cei peste 150.000 de alegători. În aceste condiţii se impun nişte precizări şi lămuriri. După ce PMP şi-a văzut sacii UNPR în căruţa proprie şi a făcut pragul electoral cu votanţii UNPR, fuziunea se pregăteşte să fie denunţată. Cred că asta spune mai multe despre PMP, decât despre UNPR. Preşedintele Băsescu a făcut acest anunţ clar şi răspicat, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional de acum o săptămână", a afirmat deputatul.

UPDATE. Senatorii PMP Ion Ganea şi Iustin Talpoş au anunţat și ei, marți, că se alătură PSD. Pentru a avea un grup valid la Senat este nevoie de şapte senatori aleşi pe aceeaşi listă, iar prin plecarea celor doi parlamemtari PMP va mai avea doar şase senatori. Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat că, prin plecarea celor trei parlamentari din formaţiunea sa la PSD, PMP reuşeşte să îl "întărească" pe Liviu Dragnea. El a spus că cei trei parlamentari "dezertori", pe care i-a numit "lingăi", provin din UNPR. "Rămânem un partid mai sărac în parlamentari, dar mai curat", a declarat Băsescu, informează News.ro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-29

TAGURI: steriu, psd, pmp, basescu, senator





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MIKIM
29 Mai 2018

Traseism ? Nuuu. Turism!
ANONYMOUS
29 Mai 2018

A crezut ca prinde ciolanul cel mare,dar a dat un rateu profund pana in maduva oaselor, cu Basescu nu ia mers ca si cu Oprea !!!!
UDREA PRESEDINTE BERCEA PREMIE
29 Mai 2018

ciolaniada tiganeasca cu Udrea in frunte se dezintegreaza
COSTICA
29 Mai 2018

Eu cetatean al Romaniei te votez iar dumneata in calitate de DEPUTAT sau SEMANTOR al unui partid te duci unde VREI. Merita sa mai votez? Adica , eu te votez iar dumneata te duci la opozitie sau la un partid pe care Eu nu il sustin...Nu merita sa mai votezii in astfel de conditii...NU ESTE NORMAL SA PLECI DE LA UN PARTID LA ALTUL...IN CAZUL IN CARE NU MAI VREI PLEACA DIN PARLAMENT SAU DIN SENAT...SA FIE VOTAT ALT DEPUTAT IN LOCUL TAU....
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
29 Mai 2018

hai sa va spun eu care este "nasterea" acestui PMP direct din poseta Vuitton a lui Udrea...prin anul 2008 cand Udrea Cocos Valcov si Bercea Mondialul furau cu nesimtire din banii publici in special cu contracte cu dedicatie prin Slatina Craiova si Olt erau in partidul portokaliu PD-L si colegii de buna credinta din PD-L adica Blaga si Frunzaverde au protestat la ce se intampla...i-au spus clar lui Udrea..Fetito FURI PREA MULTI BANI SI NOI NU VREM SA NE BAGI PE TOTI LA PUSCARIE..Iar Basescu a distrus tot partidul PD-L si a creat un partid de buzunar pentru UDrea...(care acum e in Costa Rica si sta prin vilele lui Cozmanca pe banii furati impreuna cu Basescu)
NEGRO
29 Mai 2018

Domnul Steriu tradeaza opozitia in mod strategic. Simte ca PSD-ul pierde din parlamentari si a iesit la...suplinirea lor, deloc dezinteresta. Bineinteles, crede domnia sa, cu maximum de beneficii. Dar daca aceste uriase beneficii ii suplinesc dumnealui deficientele de moralitate, ca mai va. Dar politicianul roman nu prea face parada de morala. Se balacesc cu totii in politica damboviteana, in mod atat de puturos, sa nu zic frenetic, precum ramatorii. Ii dorim domnului Steriu, cu obrazul inca o data facut opinca, sa aiba viitorul politic precum cel al hoardei in care se lasa ademenit. Vorba proverbului: De atata rugat, mai nu vrea, mai se lasa. Pana la urma a biruit tot oportunismul din care e plamadit politicianul fara consistenta umana. Ca animalul politic tot animal ramane pana la urma. La revedere neica Steriule, calatorie sprancenata spre groapa de gunoi a istoriei! Ca parca nici inainte nu erai mai breaz!...
ANONIM
29 Mai 2018

Oamenii integri parasesc partidutul,, javrei ordinare'' S au saturat de porcariile chiorului
ANONIM
29 Mai 2018

Știați că Valeriu Steriu a dezvoltat "pmp-ărși' lui Traian Băsescu ?
ANONIM
29 Mai 2018

Băsescu se văita că ăsta nu a mai trecut pe la partid ?
ANONIM
29 Mai 2018

Remarcați și că Traian Băsescu are și varianta de a le contesta la CCR mandatele politice parlamentare obținute în alegeri, cele care le ofereau reprezentativitate pentru alegătorii care i-au votat, reprezentativitate care ar putea fi contestată la CCR după părăsirea formațiunii politice pentru care au fost votați , mandale parlamentare fiind mandate politice așa după cum sunt reglementate ele în Constituție ? Deci, considerați că Traian Băsescu ar putea înlocui astfel din parlament pe aceia care au părăsit formațiunea politică și mandatele politice acordate de alegători cu următorii candidați de pe listele parlamentare ale partidului, care au fost votați de alegători ?
ANONIM
29 Mai 2018

Apreciați că în astfel de spețe și alegătorii care au votat în circumscripțiile în care au fost aleși astfel de parlamentari ar putea contesta reprezentativitatea mandatelor unor astfel de parlamentari, în justiție ?
ANONIM
29 Mai 2018

Apreciați că în astfel de spețe și alegătorii care au votat în circumscripțiile în care au fost aleși astfel de parlamentari ar putea contesta reprezentativitatea mandatelor unor astfel de parlamentari, în justiție ?
ANONIM
29 Mai 2018

IN ROMANIA CLASA POLITICA E DE TOT KKT-UL..............
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova