2018-11-16 16:01


Vasile Blaga, despre reunificarea dreptei: Sunt total de acord

 |  19:41
Vasile Blaga, despre reunificarea dreptei: Sunt total de acord

Vasile Blaga, fost co-preşedinte PNL, s-a pronunţat vineri, după participarea la reuniunea de lansare a Asociaţiei "Mircea Ionescu-Quintus", pentru o reunificare a dreptei, declarându-se "total de acord" cu această idee.

Vasile Blaga a precizat că trebuie "mulţi lămuriţi" pentru acest deziderat şi a calificat drept "foarte corectă" poziţia fostului preşedinte PNL, Valeriu Stoica, care a afirmat că iniţiativa de înfiinţare a "Asociaţiei Mircea Ionescu-Quintus" trimite la ideea de unitate a liberalilor.

Referindu-se la preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care a afirmat că PNL a devenit susţinătorul instituţiilor şi metodelor statului represiv, Blaga a spus: "Cred că vine şi el la matcă".

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, fost lider al Partidului Naţional Liberal, a declarat, vineri, cu ocazia lansării Asociaţiei "Mircea Ionescu-Quintus", că PNL a devenit susţinătorul instituţiilor şi metodelor statului represiv, el menţionând că reunificarea dreptei este condiţionată de valorile şi principiile împărtăşite.

Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a afirmat, la eveniment, că iniţiativa de înfiinţare a "Asociaţiei Mircea Ionescu-Quintus" trimite la ideea de unitate a liberalilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-03

TAGURI: vasile blaga, reunificarea dreptei,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


REGINEI VĂMILOR
03 Aug 2018

Băi nenorocitule! Au trecut anii peste tine, ți s-au înmulțit averile de ți s-au lăsat fălcile de pohtă veșnic nepotolită, chelești progresiv, PORC OCHIOS ȘI ODIOS, NU TE MAI OPREȘTI?
TRADATORI DE TARA
04 Aug 2018

ARE HOTELURI LA VIENA SI NEVASTASA ESTE UNGUROIACA . CE A FACUT CU PORBAGAJUL DE 800 000 EURA PRINS LA BRASOV ? NU MAI VORBESC DE VAME SI SCHELA PETROLIERA DE SURTACUL DEBARCAU CARE A JMENUITO . CITESTE PE INTERNET AFACERILE SI RELATIILE LUI
TRADATORI DE TARA
04 Aug 2018

ARE HOTELURI LA VIENA SI NEVASTASA ESTE UNGUROIACA . CE A FACUT CU PORBAGAJUL DE 800 000 EURA PRINS LA BRASOV ? NU MAI VORBESC DE VAME SI SCHELA PETROLIERA DE SURTACUL DEBARCAU CARE A JMENUITO . CITESTE PE INTERNET AFACERILE SI RELATIILE LUI MAFIA BLAGA
Random image



Ultimele stiri






loading...