2018-12-17 16:34


Vasile Blaga: M-au deranjat discuţiile liberalilor din stenograme. Este un moment din care trebuie să învăţăm cu toţii

 |  13:13
Vasile Blaga: M-au deranjat discuţiile liberalilor din stenograme. Este un moment din care trebuie să învăţăm cu toţii

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că l-au deranjat discuţiile liberalilor din stenogramele care au apărut în presă, dar ”este un moment peste care va trebui să treacă şi să înveţe cu toţii din el”.

Fiind întrebat dacă l-au deranjat discuţiile de la Bistriţa, Vasile Blaga a precizat: „Eu am pus foarte mult suflet şi domnul Iohannis, Crin Antonescu, în care cred foarte mult, PNL nou, şi nu mi-a făcut nicio plăcere să citesc, pentru că de auzit nu am auzit stenogramele respective. Mă bucură că, chiar şi în acel context, au apreciat aportul PDL”, a afirmat Vasile Blaga.

Acesta a mai spus că ”este un moment peste care va trebui să trecem şi să învăţăm cu toţii din el pentru că acest proiect este extrem de important - noul PNL”.

Fiind întrebat dacă a cerut sancţionarea lui Teodor Atanasiu, Vasile Blaga a spus că acesta s-a sancţionat singur, prin faptul că a trebuit să dea explicaţii în partid.

Stenograme ale unor discuţii între lideri ai vechiului PNL, în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute de un site.

"Noi fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept, chiar dacă în Bistriţa e puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul, locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, a precizat în discuţii, conform stiripesurse.ro, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-11

TAGURI: vasile, blaga, deranjeaza, discutie, liberal, stenograme, moment, trebuie, invata, trece
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...