2018-05-26 07:28


UPDATE. Victor Ponta îl va suna pe Traian Băsescu pentru numirea la Ministerul Transporturilor

 |  12:30
UPDATE. Victor Ponta îl va suna pe Traian Băsescu pentru numirea la Ministerul Transporturilor

UPDATE ora 13. 21: Nominalizarea lui Ovidiu Silaghi pentru funcţia de ministru al Transporturilor este o dovadă de "inconştienţă politică", afirmă deputatul PDL Elena Udrea, ea menţionând că şansele pentru un raport MCV pozitiv sunt "nule".

Elena Udrea critică nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, informează RFI: "Mie mi se pare o prostie colosală atât a liberalilor, cât şi a premierului! Să vii cu propunerea domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu condamnarea fostului ministru Fenechiu, să vii cu un alt ministru cu probleme cu justiţia, cu probleme mari de imagine, care la un moment dat în mandatul trecut a fost retras tocmai datorită acestor probleme mi se pare o dovadă de inconştienţă politică".

Deputatul PDL se miră că premierul Victor Ponta a acceptat propunerea liberalilor pentru postul de ministru al Transporturilor: "Mă mir de premier, pentru că îl cunoaştem pe domnul Victor Ponta şi ştim că este extrem-extrem de atent la propria imagine. Nu ştiu cum a acceptat propunerea aceasta a liberalilor, de care înţeleg din ce a apărut în presă că nici Partidul Naţional Liberal nu este mulţumit, nu este satisfăcut şi ei îşi dau seama că este o greşeală majoră pe care PNL-ul o face (...). Nu ştiu ce va face preşedintele, vom vedea zilele următoare".

Elena Udrea cere ca la Ministerul Transporturilor să fie numit un om care să poată finaliza procesul de privatizare de la CFR Marfă: "La Ministerul Transporturilor a pornit un proces extrem de important, cel al privatizării CFR Marfă. Cred că este obligatoriu ca la Ministerul Transporturilor să vină cineva care să fie capabil să finalizeze acea privatizare (...). Apar acum detalii din procesul de privatizare, aflăm că vor fi disponibilizaţi două mii de oameni, că firma care a câştigat nu-şi asumă nici o obligaţie de investiţie. Deci este din nou o privatizare cu cântec a Guvernului USL".

Potrivit lui Udrea, şansele unui raport MCV pozitiv sunt nule.

"Dacă vă amintiţi, când preşedintele Traian Băsescu a sesizat public şi i-a cerut domnului Ponta să nu vină cu Fenechiu în Guvern, pentru că are probleme cu justiţia, s-a spus că deocamdată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, este un proces, şansele sunt să se termine pozitiv, ba chiar sperăm că aşa se va termina. Ei, uitaţi că am avut o condamnare, o premieră, din păcate negativă, un nou record negativ al Guvernului USL, un ministru în funcţie condamnat penal, şansele unui raport pozitiv MCV sunt nule, în condiţiile în care îţi asumi să vii cu oameni cu astfel de probleme majore, sunt probleme legale pe care oamenii aceştia le au. Plus că dovedeşte o lipsă de resurse a PNL-ului".

Victor Ponta a declarat joi că încă nu i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu propunerea pentru noul ministru al Transporturilor, dar a spus că va avea o nouă discuţie cu şeful statului pe această temă.

"Nu încă, o să vorbesc cu domnul preşedinte", a afirmat Victor Ponta, precizând că îl va suna pe Traian Băsescu.

Întrebat dacă aşteaptă un răspuns până vineri, cel târziu, premierul a răspuns: "Da, probabil până luni trebuie să ştim foarte clar".

El a afirmat că Partidul Naţional Liberal, căruia îi revine portofoliul Transporturilor în Guvernul USL, nu i-a propus o variantă de rezervă, "pentru că nu era cazul".

"O să discutăm dacă va fi cazul", a adăugat Victor Ponta, după ce a participat la o conferinţă dedicată IMM-urilor.

Victor Ponta a discutat marţi cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea numirii liberalului Ovidiu Silaghi în postul de ministru al Transporturilor, rămas vacant săptămâna trecută, după revocarea lui Relu Fenechiu. Preşedintele Băsescu i-a răspuns că se mai gândeşte.

Ovidiu Silaghi a mai deţinut postul de ministru al Transporturilor în Cabinetul Ponta I, dar el nu a mai fost cooptat în Guvernul format după alegerile din 9 decembrie 2012, întrucât fusese acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate, neputând justifica aproximativ 45.000 de euro din declaraţia de avere.

Pe 14 aprilie, el a anunţat că a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-18

TAGURI: victor, ponta, traian, basecu, ministerul, transporturilor





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova