2018-10-21 02:31


Victor Ponta: PNL are o tradiţie veche de a se împrieteni până trec puntea

 |  09:53
Victor Ponta: PNL are o tradiţie veche de a se împrieteni până trec puntea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, că liberalii au o tradiţie veche de a se împrieteni până trec puntea. Prim-ministrul a făcut aceste afirmaţii în contextul stenogramelor care prezintă conţinutul unor discuţii între lideri ai vechiului PNL legate de partenerii de opoziţie.

"Sincer, nu cred că e o surpriză pentru cineva, PNL-iştii au o tradiţie veche de a se împrieteni până trec puntea, dar e problema lor până la urmă. Ceea ce mi-e foarte clar este că, în acest moment, nu există o alternativă la guvernare şi noi trebuie să asigurăm actul de guvernare cât mai bine până în 2016", a afirmat premierul Victor Ponta.

Stenograme ale unor discuţii între lideri ai vechiului PNL, în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL, au fost publicate la sfârşitul săptămânii de stiripesurse.ro.

"Noi fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept, chiar dacă în Bistriţa e puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul, locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!. (râsete) - Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală - n.r.) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reţinere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poţi face ce vrei şi ai tot. Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost şi va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân şi nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu’ şi cu lacu’… Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proşti. O să convieţuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând !", a precizat, conform sursei citate, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-12

TAGURI: victor, ponta, pnl, are, traditie, veche, imprieteneste, pana, trece, puntea, stenograme, partener, opozitie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...