2017-10-22 14:53


Victor Ponta: Sunt multe lucruri forţate în transferul lui Năstase

 |  07:38
Victor Ponta: Sunt multe lucruri forţate în transferul lui Năstase

Preşedintele PSD Victor Ponta, a declarat, marţi seara, că sunt multe lucruri forţate în acţiunea de transferare a fostului premier Adrian Năstase de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Rahova.

Ponta, care se afla în direct în studioul Antenei 3, nu a făcut niciun comentariu pe durata derulării imaginilor cu preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, aflat pe targă, în timp ce era luat de la Spitalul Floreasca. Întrebat de moderator dacă ştie de ce autorităţile nu au aşteptat până a doua zi pentru această operaţiune, premierul a răspuns:"Nu, sincer, nu".

Şeful Guvernului a precizat că "sunt foarte multe lucruri forţate" în ceea ce se întâmplă cu Adrian Năstase. "Sunt multe lucruri forţate, dar eu am datoria şi la asta mă gândeam în aceste momente extrem de tensionate, eu am datoria să mă uit în profunzimea fenomenului şi în profunzimea a ceea ce se întâmplă în România", a subliniat Ponta.

De când a început mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, în România ceea ce se vede la televizor diferă faţă de ceea ce este în spatele televizorului, a avertizat premierul."Pot să constat doar că se împlinesc opt ani de când noi ca ţară am fost tot timpul divizaţi, tot timpul puşi să ne luptăm între noi, categorii sociale, Guvernul cu Opoziţia, sindicate cu patronate. Trăim într-o ţară în care de opt ani ceea ce vedem la TV şi ceea ce se întâmplă cu adevărat în spatele televizorului sunt lucruri total diferite", a afirmat Victor Ponta.

Ponta a precizat că are datoria să guverneze alături de echipa sa fără să sperie sau să controleze populaţia prin frică. "Şi atunci sunt cu atât mai convins că datoria mea faţă de milioanele de oameni care au avut încredere în cei care ne-au votat şi care au stat acasă sau se uită la televizor şi se gândesc la viitorul lor este să arăt un drum care să arate cu totul altfel faţă de ceea ce a fost în aceşti opt ani, să închidem rănile deschise în această perioadă, nu să creez atele şi să demonstrez că datoria noastră este să-i unim pe români în lucruri bune, nu să-i aţâţăm şi să-i speriem şi să-i controlăm prin frică", a explicat Victor Ponta, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-04-17

TAGURI: Victor_Ponta, Adrian_Năstase, transfer



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri