2018-06-24 14:08


Viorica Dăncilă, ÎNTÂLNIRE cu sindicaliştii din sănătate

 |  10:12
Viorica Dăncilă, ÎNTÂLNIRE cu sindicaliştii din sănătate

Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte astăzi, la Guvern, cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate. Dicuţiile vin în contextul în care cadrele medicale au fost luni, timp de două ore, în grevă de avertisment, urmând ca vineri, 11 mai, să intre în grevă generală. Sindicaliştii din Sănătate cer modificarea regulamentului de sporuri, dar şi a legii salarizării.

Marţi, la ora 10.00, sindicaliştii din domeniul sanitar se vor întâlni cu premierul Viorică Dăncilă, la Guvern. La discuţii vor participa şi ministrul Sănătăţii, ministrul Muncii, dar şi ministrul de Finanţe.

Grevă de avertisment în sănătate. Sindicaliştii reclamă scăderea veniturilor după plafonarea sporurilor. Negocieri la MS

Negocierile de la Guvern vin în contextul în care cadrele medicale au fost luni, timp de două ore, în grevă de avertisment, urmând ca vineri, 11 mai, să intre în grevă generală.

"Aşteptăm ca Guvernul să găsească o soluţie pentru a stinge conflictul declarat de Federaţia Sanitas. (...) În funcţie de ofertă, va trebui să evaluăm dacă se pot declanşa mecanismele de organizare sau suspendare a grevei generale", a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Mircea Ciocan.

Ciocan susţine că în cadrul întâlnirii cu oficialii vor discuta principalele probleme care îi nemulţumesc pe angajaţii din sistemul sanitar.

„Vom discuta despre acele trei revendicări ale Federaţiei Sanitas pe care noi le-am formulat. Prima este legată de creşterea salarială pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar, stoparea scăderilor salariale care s-au produs până acum. A doua revendicare şi cea mai importantă este eliminarea plafonului de 30% la limita sporurilor. (..) A treia revendicare este legată de negocierea contractului colectiv de muncă, atât pe sectorul de sănătate, cât şi pe cel de asistenţă socială", a adăugat Mircea Ciocan.

Liderii sindicatelor din Sănătate susţin că s-au înregistrat scăderi salariale cuprinse între 500 şi 1.100 de lei. Aşadar, principalele revendicări ale angajaţilor din domeniul sanitar vizează modificarea Legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, dar şi negocierea şi semnarea contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-08

TAGURI: Viorica Dăncilă, sindicaliştii din sănătate





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
08 Mai 2018

https://www.g4media.ro/psd-pune-piedici-celei-mai-mari-investitii-private-din-istoria-romaniei-iulian-iancu-si-liviu-dragnea-amana-pana-in-toamna-decizia-cruciala-pentru-gazele-din-marea-neagra.html
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova