2018-12-19 07:39


Viorica Dăncilă, întrevedere cu Benjamin Netanyahu

 |  11:53
Viorica Dăncilă, întrevedere cu Benjamin Netanyahu

Premierul Viorica Dăncilă a avut, vineri, o întrevedere cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, invitat special în cadrul reuniunii de tip cvadrilateral Bulgaria-România-Grecia-Serbia, care are loc la Varna.

Conform unui comunicat al Guvernului, cei doi înalţi oficiali au evocat legăturile tradiţionale de prietenie dintre cele două state, precum şi nivelul excelent al relaţiilor bilaterale româno-israeliene bazate pe un parteneriat natural şi o tradiţie de 70 de ani.

Premierul israelian a exprimat sprijinul pentru Guvernul României şi a reiterat interesul pentru efectuarea unei vizite în România, discutând despre reprogramarea şedinţei comune a celor două guverne. De asemenea, cei doi oficiali au convenit organizarea, înaintea şedinţei comune a guvernelor, a unui forum economic cu o secţiune dedicată contactelor business to business.

Şeful Executivului român a prezentat omologului israelian modificările legislative realizate în domeniul parteneriatului public privat, modificări care au sporit atractivitatea mediului investiţional românesc, mai precizează Guvernul.

Prim-ministrul român a reconfirmat interesul României pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică şi energetică, medicină, cercetare şi inovare.

De asemenea, cei doi premieri şi-au exprimat satisfacţia pentru avansarea negocierilor pentru încheierea Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări, astfel încât să fie fructificate potenţialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanţa consolidării relaţiilor în domenii precum sănătate, turism şi educaţie.

În continuare, au fost discutate posibilele modalităţi de cooperare dintre România şi Israel, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2019.

Totodată, cei doi premieri au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situaţia internaţională actuală.

În cadrul întrevederii a fost evocat, de asemenea, rolul comunităţii israelienilor originari din România la edificarea Statului Israel modern şi a fost evidenţiată contribuţia acestora la consolidarea relaţiilor între cele două state, se mai arată în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-02

TAGURI: viorica dancila, Benjamin Netanyahu, intrevedere,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
02 Noi 2018

FACE O MAMALRAGA MARE IN CEAON DE ALUMINIU . ALTA AFACERE A LUI MAFIOTUL DRAGNEA
Random image



Ultimele stiri






loading...