2016-12-08 20:27

POLITICA


Voiculescu se visează şeful Senatului

 |  18:50
Voiculescu se visează şeful Senatului
Lăsat şef pesteSenat de Mircea Geoană, care se află în America, Dan Voiculescu a simţit nevoiasă-şi facă simţită prezenţa şi i-a trimis o scrisoare preşedintelui TraianBăsescu în care îi solicită să-şi reformuleze cererea privind convocareasesiunii extraordinare. În calitatea sa de vicepreşedinte al Senatului,conservatorul îi cere şefului statului să precizeze exact perioada în care săse desfăşoare sesiunea extraordinară şi să introducă pe ordinea de zi încăcinci proiecte de lege. „Amsolicitat întrunirea în sesiune extraordinară a Senatului României în primaparte a lunii august. În mod firesc, prin această formulare, am avut în vedereperioada 1-15 august 2010. Dacă formularea «în prima parte a lunii august» văcreează confuzii, vă solicităm să luaţi act că înţelegem ca această sesiuneextraordinară să se desfăşoare în perioada 1 august-15 august 2010”, i-arăspuns ironic Administraţia Prezidenţială lui Voiculescu, subliniind căordinea de zi rămâne neschimbată. Pedelistul Traian Igaş a criticat solicitareavicepreşedintelui Senatului, spunând că acesta “are emoţiile unui debutant careîncă nu s-a familiarizat cu această funcţie şi care nu are nici deprindereaunui parlamentar activ”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-09-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ERETELE
29 Iul 2010

felix -TURNATORUL, duce dorul timpurilor cand scria „note informative” la SECU ! De aceea scrie orice ,oricum,oricand si oricui doar,doar l-o BAGA cineva IN SEAMA.Ce sa-i faci, NARAVUL DIN FIRE ,N-ARE LECUIRE.

Adauga un comentariu

Random image