2017-12-15 19:38


ALARMANT: Un MEDIC român pleacă din țară la fiecare 6 ore

 |  20:21
ALARMANT: Un MEDIC român pleacă din țară la fiecare 6 ore

România are printre cei mai puţini medici din Uniunea Europeană, raportat la numărul de locuitori. De vină nu este sistemul de învăţămât, ci chiar cel de sănătate.

În ultimii 10 ani, peste 14.000 de medici au plecat din ţară, mulţi chiar în timpul rezidenţiatului. Statisticile arată că, anul trecut, la fiecare 6 ore, un specialist român a decis că nu mai poate profesa în ţară.

Statul cheltuieşte pentru fiecare student la medicină 80.000 de lei, după care îl trimite în spitale care nu au aparatură şi medicamente şi îi dă salariu de câteva ori mai mic decât în vestul Europei.

Franţa este de altfel în topul preferinţelor cadrelor medicale din România care pleacă peste hotare, alături de Germania. În aceste ţări, unde comunităţile de medici români sunt pe locul doi după cele naţionale. Şi în Marea Britanie profesează, în acest moment, peste 3.000 de specialişti din ţara noastră.

Catrinel Hagivreta, firmă de recrutare personal medical: „Aproape 80% din ei au plecat din dorinţa de dezvoltare profesională. Deci cumva pe perioada rezidenţiatului sau chiar înainte de rezidenţiat au luat decizia de a merge în străinătate unde pot avea acces la tehnologie mai bună, poate la programe de mentorat mai bine puse la punct.”, transmite Digi24.

În concluzie, România pregăteşte medici pentru Franţa Germania şi Marea Britanie. De aceea se află pe unul din ultimele locuri în UE, la numărul de medici pe cap de locuitor: doar 2,5 faţă de o medie europeană de 3,4.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-10-10

TAGURI: medici, romani, ue, sanatate





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MDEH!
10 Oct 2017

Să mulțumiți din inimă partidelor, INFRACTORILOR care-au condus și ”conduc” în continuare spre DEZASTRU, România!
MEDICII,
10 Oct 2017

din ce în ce mai puțini, ei - PARLAHOȚII NEAMULUI, DIN CE ÎN CE MAI MULȚI! Îi doare-n cur, nu se tratează cu prostimea AICI, ci pe la Viena, în Germania, Elveția, Turcia....SĂ TRĂIASCĂ CINE I-A VOTAT!
ANONIM
21 Oct 2017

Ziceți ceva și de stațiile de tramvai din capitală cu peroane înguste lipsite de balustrade de protecție!https://petitieonline.net/petitie/45826153.https://petitieonline.net/petitie/09726156.Semnați,oameni buni!Bulevardul Basarabia are nevoie de modernizare grabnic!Capitala are nevoie de magistrala 7 până în 2020!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova