2018-12-10 15:28


ALERTĂ la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi: CARANTINĂ după confirmarea virusului gripal la 11 pacienţi

 |  14:00
ALERTĂ la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi: CARANTINĂ după confirmarea virusului gripal la 11 pacienţi

Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi se află în carantină, după ce în cazul a 11 bolnavi de cancer a fost confirmată prezenţa virusului gripal AH1N1, cinci dintre aceştia fiind în stare gravă.

Cei 11 pacienţi confirmaţi cu virusul AH1N1 se află internaţi în secţia de Terapie Intensivă a Institutului Regional de Oncologie, iar cinci dintre ei sunt în stare gravă.

Medicii susţin că, cel mai probabil, bolnavii s-au infectat de la un vizitator.

În aceste condiţii, conducerea unităţii medicale a impus starea de carantină în spital.

“S-a interzis accesul vizitatorilor, s-a dispus izolarea bolnavilor pentru a nu se extinde boala. Au fost luate măsuri de dezinfecţie în spital şi s-a decis vaccinarea personalului medical“, a declarat pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.

De asemenea, la IRO sunt efectuate doar intervenţiile chirurgicale urgente.

Primul pacient internat la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a fost diagnosticat cu gripă pe 21 ianuarie, iar la scurt timp au mai apărut alte două cazuri.

Conducerea IRO Iaşi a precizat că după confirmarea primelor cazuri a declanşat triajul epidemiologic şi că au fost informate Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Toţi cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu gripă primesc tratament cu Tamiflu, în timp ce DSP a trimis câteva zeci de doze de vaccin pentru personalul IRO care nu a fost vaccinat împotriva gripei.

“Am restricţionat accesul vizitatorilor, am precizat pe toate uşile din institut «Atenţie, gripă!» şi am achiziţionat teste rapide care pot confirma prezenţa virusului în 20-30 de minute“, a precizat Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-05

TAGURI: iasi, Institutul Regional de Oncologie, carantina, gripa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...