2018-12-17 09:31


Anunţul ministrului Sănătății. Este oficial! Ce se întâmplă cu SALARIILE medicilor

 |  13:01
Anunţul ministrului Sănătății. Este oficial! Ce se întâmplă cu SALARIILE medicilor

Salariile medicilor vor crește cu cel puțin la 70% de la 1 martie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Unele salarii vor depăși 4.000 de euro, după măririle de la 1 martie, a adăugat ea. Totuși. sunt și cazuri în care salariile vor scădea.

Salariile cresc, de la 1 martie, la nivelul salariului de bază stabilit pentru 2022 în Legea salarizării, a explicat ministrul. Vor fi creșteri între 70% și 172%, a explicat ministrul.

Ce salarii cresc de la 1 martie

Ea a dat exemplul unei infirmiere, care va avea, de la 1 martie, un salariu de 2.586 lei net, fără sporuri. De asemenea, un asistent medical cu studii superioare va avea un salariu de circa 3.000 de lei net, potrivit Digi 24.

Un medic primar avea un salariu de bază net de 3.900 de lei în 2017, în ianuarie 2018, acest salariu a crescut la 4.108 lei, iar de la 1 martie va avea un salariu net de 9.106 lei. Suma nu include sporurile pentru orele de gardă și pentru condițiile de lucru, care pot dubla salariul net, a explicat Pintea.

Vor crește și salariile pentru medicii rezidenți, iar până la 1 martie vor beneficia de burse de rezidențiat. De la 1 martie 2018, salariile de bază, brute, ale rezidenților, vor crește între 151% și 287%, în funcție de specialitate.

Astfel, un medic rezident anul 1, care are în prezent un salariu brut de 1985 de lei, va ajunge la 5.700 de lei brut. În anul 6, va avea 7.900 de lei brut, mai mult decât dublu față de nivelul actual.

De asemenea, aceștia vor primi de la 1 martie normă de hrană, în loc de tichete de masă. În plus, aceștia își vor putea suplimenta veniturile din gărzi, a mai spus ministrul.

Multe salarii însă vor scădea

Vor fi însă și angajați în cazul cărora creșterile vor fi mai mici. „Este vorba despre farmacistul primar din unitățile clinice, farmacistul primar din anatomia patologică și medicina legală, asistentul medical din anatomia patologică și medicina legală. Aceștia au beneficiat de creșteri salariale începând din ianuarie 2017, iar sporurile pe care le primesc sunt de până la 100%”, a spus Sorina Pintea.

Pintea a spus că vor fi și scăderi salariale, în primul rând în ceea ce-i privește pe cei cu funcții de conducere din ministere și de la cabinetele demnitarilor.

„ Sunt 3% cu probleme, dar nu cu probleme mari”, a spus ministrul. Sorina Pintea a explicat că salariile directori din minister, de exemplu, vor fi ajustate pentru a fi similare cu cele ale omologilor lor din alte ministere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-08

TAGURI: medici, salarii, ministrul sanatatii
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...