2018-12-19 00:33


Centrul Pilot de CRIZĂ pentru Situaţiile de VIOL a fost INAUGURAT la Spitalul Universitar

 |  17:07
Centrul Pilot de CRIZĂ pentru Situaţiile de VIOL a fost INAUGURAT la Spitalul Universitar

Centrul Pilot de Criză pentru Situaţiile de Viol a fost inaugurat luni la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. În acest centru vor fi asigurate eficient şi rapid și examinarea medicală şi medico-legală, asistenţa post-traumatică şi consilierea victimelor violenţei sexuale.

"Proiectul de astăzi se înscrie ca preambul în linia unui obiectiv major pe care-l avem prevăzut în programul de guvernare şi care vizează activarea mecanismului financiar norvegian prin care vom replica la nivel naţional alte 10 centre de criză pentru situaţii de viol. Aceste centre urmăresc de fapt o schimbare de paradigmă în privinţa managementului integrat în legătură cu victimele situaţiei de viol şi încercăm, astfel, să facilităm traseul victimei situaţiei de viol care se prezintă la camera de gardă", a declarat Graţiela Drăghici, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Iniţiatorul acestui program pilot a fost Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse dintre Femei şi Bărbaţi (ANES), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Primăria sectorului 5, Institutul Naţional de Medicină Legală ''Mina Minovici'' şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. La rândul ei, managerul SUUB, Adriana Nica, a arătat că, prin intermediul centrului pilot din cadrul spitalului, se acordă posibilitatea femeilor - victime ale violului - de a primi sprijinul şi îndrumarea de care au nevoie. "Cele mai multe situaţii de viol se pierd între spital şi INML, deoarece femeile renunţă la efectuarea demersurilor legale, fie din lipsă de curaj, fie din lipsă de încredere, fie din imposibilitatea de a se deplasa şi a solicita certificat medico-legal. Noutatea în abordarea situaţiilor de viol constă în intervenţia integrată a unei echipe multidisciplinare", a declarat dr. Adriana Nica. Directorul medical al spitalului, Dorin Ionescu, a spus că victimele violenţei sexuale se vor putea prezenta direct la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul SUUB, iar medicul specialist al UPU va anunţa secţia de Poliţie - Serviciul Criminalistică şi Omoruri -, care va declanşa procedurile legale pentru începerea urmăririi penale şi va emite cele două documente necesare: ordonanţa pentru prelevare de probe şi pentru examinare medico- legală. "În baza acestor documente se vor putea recolta produsele patologice necesare cu o trusă standardizată, care permite uniformizarea practicii medicale, siguranţa corectitudinii medicale şi garanţia obţinerii unor rezultate care vor putea fi folosite în demersul juridic. Practic, acest proiect urmăreşte să plimbe hârtiile şi nu pacientele şi victimele violului, victimele urmând să primească îngrijiri medicale, consiliere psihologică, îngrijiri sociale şi protecţie socială, adecvată fiecăreia în parte", a precizat medicul. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-26

TAGURI: centru pilot, criza, viol, spital universitar, inaugurare
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...