2018-11-14 07:06


Cum se STERILIZEAZĂ instrumentele chirugicale la un spital din România

 |  16:29
Cum se STERILIZEAZĂ instrumentele chirugicale la un spital din România

Ustensilele folosite la intervențiile chirurgicale de la Spitalul Orășenesc Balș sunt curățate într-o oală cu apă fiartă pe aragaz înainte de a fi sterilizate, metodă care nu se mai folosește de câteva decenii.

Managerul Spitalului Orășenesc Balș, Ștefan Stănculescu, a declarat, pentru Mediafax, că instrumentarul murdar din unitatea pe care o conduce este fiert într-o oală pe aragaz, după care acesta ajunge la sterilizat.

"Procedura de care vorbiți dumneavoastră, fierberea pe aragaz, se face într-o oală înainte de începerea procedurii de sterilizare. După ce sunt spălate în oală, se șterg frumos și se pun în soluții dezinfectante, se mai pregătesc apoi și se duc la sterilizare. Acesta este procesul la noi! Și dumneavoastră acasă, dacă aveți un obiect murdar îl spălați, îl puneți într-un vas cu apă caldă și fierbeți puțin. Dar asta se întâmplă doar când un obiect este foarte murdar, pentru că nu poate fi pus în soluți dezinfectante așa”, a declarat medicul.

Potrivit specialiștilor, dezinfectarea prin fierbere este o metodă depășită.

Spre exemplu, la Spitalul Județean de Urgență Slatina sterilizarea se face în dispozitive speciale, sub presiune, la temperatură înaltă, înainte de acest procedeu instrumentarul fiind curățat cu substanțe de curățare și cu mijloace mecanice.

"Nu cred că un manager poate spune aceste lucruri! Poate sunt unii care își închipuie că prin fierbere instrumentarul este mai bine curățat. La acest moment sunt multe mijloace de curățare moderne și eficente, care nu mai implică fierberea, procedeu făcut în urmă cu ani. Nu se mai folosesc astfel de metode. Există Ordinul 961 care spune că instrumentarul, în momentul sterilizării, trebuie să fie obligatoriu curat și dezinfectat și să nu prezinte niciun fel de resturi organice. Dacă există pete, ele se curăță mecanic, la perie. În anul 2017 nu se mai fierbe nimic. Această procedură este rudimentară, mai bine sunt frecate cu peria. Cel mult se fierb tetinele la biberoane, se pun în apă clocotită, pentru că sunt din cauciuc, dar vorbim de altceva”, a declarat un specialist din cadrul Spitalului Slatina.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-18

TAGURI: ustensile, chirurgicale, sterilizare, spital bals
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...