2017-09-25 20:07


Guvernul italian a pus piciorul în prag. Vaccinarea copiilor este OBLIGATORIE pentru înscrierea la CREŞĂ sau la GRĂDINIŢĂ

 |  18:09
Guvernul italian a pus piciorul în prag. Vaccinarea copiilor este OBLIGATORIE pentru înscrierea la CREŞĂ sau la GRĂDINIŢĂ

Ca şi în România, pe fondul unui vârf al cazurilor de rujeolă, guvernul italian a pus piciorul în prag şi a adoptat vineri o lege care-i obligă pe părinţi să-şi vaccineze copiii pentru a-i putea înscrie la creşă sau la grădiniţă, informează Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.

Noua lege obligă astfel ''la anumite vaccinuri care până acum erau doar recomandate'', cum ar fi cele împotriva rujeolei sau meningitei, a declarat şeful guvernului, Paolo Gentiloni. În total 12 vaccinuri devin obligatorii. De acum înainte va fi ''imposibilă'' înscrierea la creşă sau grădiniţă a copiilor între 0 şi 6 ani nevaccinaţi. La 6 ani, vârsta de şcolarizare obligatorie, părinţii ai căror copii nu au fost vaccinaţi, vor fi obligaţi să achite amenzi usturătoare.  Italia se confruntă de la începutul anului cu o creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă, care îngrijorează autorităţile. Potrivit Observatorului italian privind rujeola, 2.395 de cazuri au fost înregistrate între 1 ianuarie şi 14 mai, faţă de 860 pentru tot anul 2016. Iar 89% dintre pacienţii din acest an nu au fost vaccinaţi.  Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citată de mass-media italiene, Italia şi România înregistrează doar ele 48% din cazurile de rujeolă de pe întreg teritoriul Uniunii Europene.  Cele 12 vaccinuri care sunt de acum obligatorii în Italia au rolul de a preveni următoarele boli: poliomielita, difteria, tetanosul, hepatita B, haemophilus B, meningita B şi C, rujeola, rubeola, oreionul, tusea convulsivă şi varicela. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-19
Citeste si:
Ministrul Sănătății ia primele MĂSURI: Vaccinarea obligatorie în școli
Ministrul Sănătății anunță: Ce PĂȚESC părinții care refuză VACCINAREA
Premierul Grindeanu, SEMNAL DE ALARMĂ: ”Vaccinarea, o urgență”
Ministrul Sănătății NU RENUNȚĂ la sancțiuni împotriva părinților care refuză VACCINAREA
Măsuri anti-rujeolă: scade vârsta de vaccinare pentru bebeluși
Campanie de vaccinare antirujeolică
Vaccinarea copiilor va fi anunțată prin SMS

TAGURI: italia, vaciinare obligatorie, inscriere cresa gradinita



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MDE!
19 Mai 2017

TÂMPIȚII SUNT INTERNAȚIONALI! Fac experimente pe copii, iar părinții TAC vinovați și intimidați, ca proștii! Cei mai de vină, sunt medicii! Să vedem și niște opinii ale unora: Dr. Isaac Golden:Este foarte clar că reducerea masivă a mortalității datorate tusei convulsive, s-a înregistrat cu mult înaintea introducerii vaccinării. A pretinde că vaccinarea este responsabilă de reducere mortalității datorate tusei convulsive, este, din punct de vedere statistic, FALSĂ!Dr.Viera Scheibner: Este un fapt bine documentat că incidența mortalității datorate bolilor infecțioase cum ar fi pojarul, tusea convulsivă, rubeola, oreionul, scăzuze cu 90%, ÎNAINTE CA ORICE VACCIN SĂ FI FOST INTRODUS. Mortalitatea datorată difteriei între 1900-1960, se poate vedea că avem o tendință constantă de scădere a mortalității datorate difteriei, CU MULT ÎNAINTE CA PRIMUL TRATAMENT SĂ FI FOST INTRODUS.
DR.VIERA SCHEIBNER:
19 Mai 2017

O epidemie de pojar a izbucnit printre adolescenții din Corpus Christi, în primăvara anului 1985, deși programul de vaccinare cerut de școală, fusese impus cu strictețe. Acesta nu este un caz izolat. Epidemiile din cadrul populațiilor complet vaccinate, sunt o regulă mai curând decât o excepție.Fluctuațiile și scăderea incidenței meningitei la copiii de 1 an și mai mici de 1 an, NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU VACCINAREA.tusea convulsivă, este o boală mediată toxinic, adică nu contează dacă ”bordetella” în vaccin este activă sau inactivă, deoarece vaccinul tusei convulsive, nu conține întreaga celulă de ”bordetella pertussis.” Conține doar învelișul proteic, și copiii pot dezvolta boala ca urmare a vaccinării. Dr.David Ritchie: După 20 de ani de imunizări, în 1989, mortalitatea…la o mie de locuitori în Europa, era de 10 ori mai mică decât în America. Elveția, în ciuda faptului că nu a desfășurat o politică de imunizare, avea o mortalitate de 10 ori mai mică decât SUA, care avea experiența a 20 de ani de vaccinări obligatorii.
DR.ARCHIE KALOKERINOS:
19 Mai 2017

A fost o mare epidemie de variolă în Filipine. Aceasta este o epidemie foarte importantă, deoarece pentru prima oară s-au ținut evidențe statistice. S-a demonstrat astfel, că singurele persoane care s-au îmbolnăvit de două ori de variolă, AU FOST CELE VACCINATE. Și că s-au înregistrat cu mult mai multe cazuri de variolă printre persoanele vaccinate decât printre cele nevaccinate. Aceste statistici sunt disponibile pentru oricine vrea să le consulte. Acestea sunt cele mai izbitoare exemple, despre cum sunt induși în eroare oamenii. Bronwyn Hancock: Epidemii de variolă încă mai apar în Africa, Asia și India, ACOLO UNDE EXISTĂ CONFLICTE ȘI O PROASTĂ ALIMENTAȚIE.
DR.ARCHIE KALOKERINOS:
19 Mai 2017

Ceea ce urmează să ne schimbe concepția despre vaccinuri și imunitate…este epidemia SIDA. Am fost învățați că anticorpii înseamnă protecție împotriva bolii. Am fost învățați că, dacă o persoană a fost imunizată sau vaccinată, aceasta dezvoltă anticorpi și acesția, îi protejează împotriva bolii.De fapt, ACEST LUCRU NU A FOST NICIODATĂ CU ADEVĂRAT REAL. Cu siguranță, în cele mai multe cazuri, anticorpii vin cu o completare a protecției, NU în sensul strict de protecție, ci mai degrabă…se alătură protecției. Tot așa cum majoritatea mașinilor se întâmplă să aibă patru roți. Dar, pot exista și mașini cu numai trei roți sau șase, însă sunt tot mașini. Când epidemia de SIDA a început, s-a arătat foarte clar că anticorpii, în loc să însemne protecție, însemnau de fapt că suntem condamnați. Este demonstrabil și în cazul bolilor simple, ca pojarul și rubeola…sau alte boli ca acestea, CĂ POȚI FI PLIN DE ANTICORPI ȘI TOTUȘI SĂ FACI BOALA, ȘI SĂ ȘI MORI DIN CAUZA BOLII. La fel cum, poți să nu ai anticorpi deloc, și să nu faci boala. Deci, acest concept de anticorpi pe care l-am învățat când eram studenți, este greșit. Și cred că epidemia de SIDA va fi cea care va forța lumea medicală…să privească bolile infecțioase într-un alt mod, și în final, să se demonstreze foarte clar…că utilizarea vaccinurilor NU se bazează pe știința adevărată.
BRONWYN HANCOCK:
19 Mai 2017

Deci, ce reprezintă de fapt anticorpii? Ei, pur și simplu ne arată că corpul a fost expus la germeni. În mod normal, virușii intră în corp prin gură, nas, amigdale, piele sau membranele mucoaselor. Aceste scuturi externe de apărare sunt recunoscute acum, ca fiind foarte importante pentru protecția organelor vitale. Nu numai asta…ele sunt esențiale în dezvoltarea imunității față de germeni. Prin injectarea vaccinurilor, noi scurt-circuităm aceste procese esențiale. Deci, prin asta împiedicăm dobândirea imunității și în plus, creștem riscul producerii de vătămări. Nu numai germenii sunt injectați. Deci, ce altceva se injectează odată cu ei? Pentru început, câteva substanțe toxice…cum ar fi formaldehida, mercurul și aluminiul.
PAULINE ROSE:
19 Mai 2017

De asemenea, avem multe probleme cu toxicitatea. Am descoperit o mulțime de oameni care au avut probleme datorită mercurului și aluminiului care probabil, AU LEGĂTURĂ CU PROBLEMELE DE PERSONALITATE.Așa cum pot fi întâlnite în peștele contaminat, TREBUIE să știm că multe metale toxice se găsesc în vaccinuri. Dr.Peter Baratosy: Unele ingrediente, sunt: cloforofmul care este cancerigen, Thimerosal care conține 50% mercur și fosfat de aluminiu, aluminiul care știm că are legătură cu cazurile de Alzheimer. Aceste substanțe, sunt componente obișnuite ale vaccinurilor. Acesta a fost Dr.Peter Baratosy. Merită menționat că, fiecare doză de vaccin, conține 2,025% din aceste substanțe. Bronwyn Hancock: Ce altceva mai găsim în vaccinuri? VACCINURILE, SUNT CULTIVATE PE CELULE DIN ORGANE ANIMALE CARE POT FI CONTAMINATE CU VIRUSURI ANIMALE, NECUNOSCUTE!
DR.ROBIN COSFORD:
19 Mai 2017

Când mâncăm proteine, ajung în intestine, unde sunt descompuse în aminoacizii constituienți, astfel că, ceea ce se absoarbe de către organism, NU este o proteină străină de origine animală, ci aminoacizii din care este constituită, și din care organismul nostru construiește (apoi) propriile proteine. Dacă din anumite motive, O PROTEINĂ animală ajunge direct în sistemul circulator sanguin (cum se întâmplă în cazul vaccinării…), fără să fie descompusă în aminoacizii constituienți, POATE DECLANȘA UN RĂSPUNS AUTOIMUN IMPREVIZIBIL. Deci, din nou, prin injectarea directă în fluxul sanguin a unor lucruri care n-ar trebui să se găsească în această formă în sistemul circulator, nu numai că scurtcircuităm toate sistemele de apărare ale organismului, dar activăm în mod greșit alte sisteme de apărare ale organismului. Dr.Peter Baratosy: Copiii sunt injectați cu părți din ADN-ul provenit de l animale, bacterii și virusuri. Acestea pot fi încorporate în genom-ul uman, STRUCTURA ADN-lui uman ESTE SCHIMBATĂ sau poate fi schimbată. TEORETIC, OAMENII SUNT MODIFICAȚI. Se adaugă alte structuri ADN, se adaugă alte gene. ÎN CE NE TRANSFORMĂM?!
DR.DAVID RITCHIE:
19 Mai 2017

Nu știm nimic despre cum stresul afectează organismul. Este interesant că, primul vaccin MMR care a apărut în Noua Zeelandă, avea și părți de oreion în el. Japonezii, au făcut puncții hepatice și au demonstrate că acest tip de vaccin cauzează meningita, au găsit 600 de receptori în vaccin, după o lună de zile. Dacă încerci să te duci cu copilul la doctor și îi spui ce se întâmplă cu el, la o lună după vaccin, va râde de tine. Dr.Viera Scheibner: Deseori, atunci când un copil dezvoltă encefalopatie, leziuni cerebrale sau moare după vaccinare, se spune că a fost o coincidență, și nu are legătură cu vaccinul. Nu este adevărat! În 1985, Revista Japoneză de Științe Medicale și Biologice, a publicat acest articol în care se afirmă că: ”Administrarea vaccinului DPT, cauzează o multitudine de reacții la copii. Cele mai serioase dintre aceste reacții, sunt encefalopatie și afecțiunile neurologice care au fost observate ocazional, și în cazuri rare, vaccinul produce leziuni cerebrale severe, sau chiar moartea. Astfel de incident nedorite, au făcut ca rata de acceptare a vaccinării să fie redusă, și chiar a dus la boicotarea campaniilor de vaccinare.” Deseori, auzim că trebuie să împiedicăm copiii să se îmbolnăvească de pojar, deoarece, vrem să împiedicăm aparția bolilor degenerative ale creierului, care sunt des legate de virusul pojarului și pot cauza encefalită și scleroză multiplă (SSPE). Acest articol, spune: ”copiii care nu au avut niciodată pojar și cărora li s-a administrat vaccinul, au dezvoltat SSPE.” DECI, VACCINAREA NU PREVINE SSPE.
ACESTA ESTE UN ALT ARTICOL
19 Mai 2017

care spune același lucru. (Revista Asociației Medicale din America), se referă la encefalita care se înregistrează după o campanie de vaccinare împotriva pojarului. Din nou, un copil fără istoric de boli naturale, și cu istoric de vaccinare împotriva pojarului, a dezvoltat SSPE. Dacă există un efect secundar care poate apărea datorită bolii naturale, trebuie să apară și în cazul vaccinului. Dr.Robin Cosford: O muncă foarte interesantă, realizată în anii 1930-1940…când au recunoscut că, forme de encefalită pot duce la tulburări comportamentale. Această muncă de cercetare, a fost demult dată uitării. De aici se nasc întrebări. Acum, că vaccinăm un număr uriaș de copii, și constatăm o creștere a incidenței anomaliilor comportamentale, creșterea comportamentului sociopat, a ratei criminalității, dificultăți de învățare, probleme de concentrare.
DR.MARK DONOHOE:
19 Mai 2017

IMUNIZAREA, POATE CAUZA ENCEFALITA, INFLAMAREA CREIERULUI. De fapt, dacă extindem definiția suficient de mult, orice formă de iritabilitate, reprezintă o formă ușoară de encefalită, pot fi legate de lucruri ca ADD (deficit de concentrare), autism și leziuni cerebrale minore. Gândiți-vă puțin: mii, milioane de copii sunt imunizați, și un anumit procent, suferă de leziuni cerebrale sau autism. De ce doar din anii 1940 încoace, întâlnim autismul, leziunile cerebrale? Pentru că aceasta este perioada când s-a introdus imunizarea în masă.
DR.ROBIN COSFORD:
19 Mai 2017

Desigur, orice parte a corpului, nu numai creierul poate fi afectată sever. Ce-i facem sistemului nostru imunitar? Este interesant de remarcat, creșterea incidenței poliomielitei, ulterior unor campanii de vaccinare masivă, nu neapărat împotriva poliomielitei, ci împotriva altor boli. Poate asta se întâmplă, pentru că vaccinarea dezechilibrează sistemul imunitar, și deci, apărarea naturală a organismului împotriva poliomielitei, este redusă în acel moment. Acele epidemii de poliomielită din anii 1930, 1940 și 1950, au fost cel mai probabil cauzate de vaccinul împotriva difteriei. Dr.Viera Scheibner: Pentru că părinții copiilor care au dezvoltat poliomielita s-au plâns că simptomele au început la câteva zile, săptămâni sau chiar la 3 luni după injectarea vaccinului contra difteriei. Acest fenomen este cunoscut drept ”Poliomielita provocată”. Acesta este adevărul despre acele epidemii de poliomielită din acei ani. Și îmi spun părerea personală că, POLIOIMIELITA ESTE O BOALĂ FABRICATĂ DE OM. ”Nu mult după introducerea vaccinării împotriva pojarului, o nouă formă agresivă a apărut, NUMAI LA PERSOANELE VACCINATE.” (Extras din Jurnalul Asociației Americane, din 1972) În cazul acestui pojar atipic, în loc ca manifestarea bolii să se facă departe de organele vitale, așa cum ar fi normal, le-a atacat direct, ducând la pneumonie și meningită, care au rezistat tuturor tratamentelor. Cercetări efectuate în Canada, au arătat că, pojarul atipic, a apărut în 50% din cazuri, la persoanele vaccinate contra pojarului, ȘI NUMAI LA PERSOANELE VACCINATE.”
ACUM 20 DE ANI,
19 Mai 2017

cu mai mult de șase cazuri de îmbolnăvire pe an, o persoană, era considerată ca un pacient cu probleme de sănătate. În ultimii ani, 12 infecții pe an, a devenit numărul magic. Dacă un copil se îmbolnăvește de mai mult de 12 ori pe an, atunci trebuie îndrumat către cineva care să vadă ce se întâmplă cu ace copil.În acești ultimi ani, s-a făcut propunerea ca acest număr magic să fie 24, și să fie considerat un lucru normal ca un copil să aibă 2 infecții pe lună, în primii ani de viață. ÎNGRIJORAREA MEA ESTE CĂ AM DERAIAT. Avem acum, un grup de copii care este mult mai bolnav, nu mai au poliomielită, nu mai au tuse convulsivă, nu mai au difterie, DAR AVEM UN GRUP DE ESCROCI ÎN COMUNITATE. Avem un ministru al sănătății care spune că avem cel mai bun sistem de sănătate din lume. De ce? Pentru că un copil care a ajuns la 2 ani, se duce la doctor de 7-8 ori pe an. Cel mai bun sistem medical din lume, ar fi cel în care copilul nu se duce la doctor niciodată în descursul unui an. Nu poți aprecia sistemul de sănătate prin cât de des se duc oamenii la doctor, ci prin cât de rar se duc. Dr.Mark Donohoe: Acesta este cel mai întâlnit efect al imunizării pe care îl văd în operațiile de zi cu zi, COPII CU INFECȚII ALE URECHII care recidivează, IAU ORICE VIRUS sau RĂCEALĂ care apare. Asta se datorează faptului că sistemul lor imunitar este SUPRIMAT. Și, de cele mai multe ori părinții, fac legătura cu procesele de imunizare suferite de copil. ATUNCI, au prins prima răceală sau infecție a urechii, și de-atunci, fac încontinuu infecție după infecție…
DR.ROBIN COSFORD:
19 Mai 2017

Deoarece organismul a fost expus urmându-se un traseu nenatural, există posiblitatea ca, ceea ce avem în aceste cazuri, să fie o expunere continuă la acea antigenă, antigenă este cuvântul pe care îl folosim aici. Și când se înregistrează acest lucru, celulele T continuă să fie la un nivel scăzut, și acest nivel scăzut, eliberează aceste…. Acesta este un lucru interesant deoarece sunt anumite boli modern care par să urmeze acest model. Și există destul de mulți cercetători care ar putea să gândească că, de exemplu, Sindromul Oboselii Cronice ar putea avea legătură cu nivelul scăzut al celulelor T, pentru că, la un număr mare de pacienți, găsești, ÎN MOD ANORMAL, un număr scăzut de celule T. Și este interesant că, incidența pe categorii de vârstă a acestui sindrom, se corelează. Ron Lyons: După acest episod legat de vaccinul TOXOID, viața mea s-a schimbat complet, pentru că am suferit de Sindromul Oboselii Cronice, și asta, în principal după ce am făcut vaccinul. Bronwyn Hancock: Sindromul Oboselii Cronice, de care suferă Ron Lyons, așa cum am auzit, este una din multele boli ale sistemului imunitar pe care vaccinarea, poate fi BINE DOCUMENTAT că LE POATE PRODUCE. Alte astfel de boli ale sistemului imunitar, includ: ARTRITA, DIABETUL, CANCERUL, LEUCEMIA și SCLEROZA MULTIPLĂ.
DR.ARCHIE KALOKERINOS:
19 Mai 2017

Acum, să analizăm un produs: VACCINUL CONTRA HEPATITEI B. Este destul de surprinzător să constați câte informații poți afla, doar legat de acest vaccin, dacă citești și ceea ce este scris cu litere foarte mici. Acestea sunt diversele probleme pe are le pot cauza acest vaccin, de exemplu: ”artrită, afecțiuni neurologice, parastezia, paralizia, nevrita, Sindromul Guillain-Barre, nevrita optică, scleroză multiplă, sau diverse reacții dermatologice.”Cât de des vaccinurile produc probleme serioase? Iată câteva mostre de frecvență de apariție a problemelor: pentru fiecare 6.000 de copii care se nasc în Australia, 18 mor de astm, la 3 este diagnosticat autismul, cu severe dizabilități intelectuale, 12 au paralizie cerebral după 6 luni, care reprezintă 75% din toate cazurile, și între 300 și 600, sunt diagnosticați ADD/ADHD (deficit de concentrare). Acestea sunt doar câteva dintre multele probleme care nu numai că sunt legate de vaccinare, dar care erau necunoscute înainte de introducerea vaccinării pe scară largă, care a început acum 100 de ani. Alte exemple, sunt cancerul, la vârste sub 40 de ani și, de asemenea, îmbolnăviri cu: virusul poliomielitic și H.I.B., meningita.
DACă UN COPIL
19 Mai 2017

NU face vaccinul contra tusei convulsive, va avea o probabilitate mai mică să se îmbolnăvească de astm. NU ne spun că, dacă un copil NU face vaccinul contra pojarului, va avea o probabilitate mai mică să facă boli inflamatorii ale intestinului gros. NU ne spun că, dacă un copil NU face vaccinul H.I.B. (antimeningitic), sau cel contra hepatitei B, va avea o probabilitate mai mare să NU facă diabet. Cei care NU fac vaccinul antirubeolic, au o probabilitate mai mare să NU facă artrită. Ei, NU ne spun nici lucrurile importante: CĂ VACCINURILE POT CAUZA LEZIUNI CERBRALE, CAUZEAZĂ PARALIZII PERMANENTE, TULBURĂRI SANGUINE SEVERE, DISFUNCȚII CRONICE ALE SISTEMULUI NERVOS SAU MOARTEA. Acestea sunt lucruri foarte importante, care ar trebui să ni se spună. TOATE ACESTEA, REPREZINTĂ REZULTATELE UNOR CERCETĂRI PUBLICE, care au fost publicate în revistele de specialitate, și care ar trebui să ni se aducă la cunoștință.
BRONWYN HANCOCK:
19 Mai 2017

Un alt efect al documentat al vaccinării, este:transformarea tusei convulsive, pojarului, oreionlui, rubeolei și varicelei, care se numesc bolile copilăriei, și de regulă sunt inofensive la acea vârstă, ÎN BOLI PERICULOASE ALE COPILĂRIEI. Să comparăm țări care vaccinează, cu țări care nu vaccinează contra tusei convulsive. Dr.Viera Scheibner: Suedia a întrerupt vaccinarea contra tusei convulsive în 1979. Asta a fost după epidemia de tuse convulsivă, care s-a înregistrat între 1978 și 1979. Apropo, această epidemie a aparut în întreaga lume, în același timp, indiferent dacă țara respectivă vaccina, sau era contra ei. Între anii 1978 și 1979, 84% din copiii suedezi care s-au îmbolnăvit de tuse convulsivă, erau în întregime vaccinați. Iar Guvernul a interpretat statisticile în mod corect și a întrerupt vaccinarea contra tusei convulsive. În următorii ani, distribuția cazurilor de tuse convulsivă, demonstrează că NU avem incidență la copii sub 6 luni, și majoritatea cazurilor, aproape 90%, apar la copiii cu vârste între 2,5 și 10 ani. La acea vârstă, tusea convulsivă NU este o boală periculoasă.
ACUM, Să VEDEM
19 Mai 2017

distribuția pe grupe de vârste a tusei convulsive din SUA, unde vaccinarea este obligatorie. Aceste date, sunt din Revista pentru Bolile Infecțioase din 1994, și prezintă cazurile confirmate de tuse convulsivă, în perioada 1981-1991. 90% din cazurile de tuse convulsivă din SUA, apar la copiii cu vârsta sub 1 an. Și aici, avem detaliat pe luni, unde este și mai interesant, deoarece se poate observa o incidență foarte mare sub vârsta de 2 luni care include, firește, și copiii de 6 săptămâni, vârsta la care începe vaccinarea în SUA. Oricum, se vede această incidență crescută sub vârsta de vaccinare. În articol, situația este explicată astfel: ”acești copii, sunt născuți din mame care în copilărie au fost vaccinate împotriva acestei boli, și aceste mame vaccinate, au o imunitate transmisă prin placentă foarte mică sau inexistentă care, în mod normal, protejează bebelușii împotriva contractării tusei convulsive sau a altor boli infecțioase.” Aceasta este dovada efectului insidios pe termen lung al vaccinării, și anume, distrugerea imunității dobândite trans-placentar, de copii. Bronwyn Hancock: Trebuie să luăm în calcul și ceea ce le facem copiilor copiilor noștri, diminuând imunitatea dobândită ereditar. Dar, mai mult decât atât, nu cumva afectăm genele noastre sau organele reproducătoare?
BRONWYN HANCOCK:
19 Mai 2017

Pentru a rezuma în termeni generali, în loc să avem o profilaxie, reacțiile date de vaccin, cad mai degrabă sub umbrela anafilaxiei, ceea ce înseamnă sensibilizare, care este opusul imunizării. Majoritatea efectelor, de la umflătura de la locul unde s-a făcut injecția, și trecând la problemele cronice cum ar fi alergiile și astmul, direct spre paralizii, leziuni cerebrale și moarte, reflectă diferitele grade de anafilaxie, cu consecințe care transcend generații. Dr. Mark Donohoe: Următoarea întrebare care se pune, este: Sunt bolile copilăriei periculoase, dacă apar la vârsta potrivită la copiii nevaccinați? De fapt, în cele mai multe cazuri, NU SUNT! BOLILE COPILĂRIEI EXISTĂ, PENTRU CA ACEȘTI COPII SĂ LE FACĂ! ASTFEL, SE DEZVOLTĂ SISTEMUL LOR IMUNITAR, ÎL ÎNTĂREȘTE! Medicina tradițională, aduce întotdeauna în discuție rata mortalității, datorată pojarului în țările din lumea a treia, și sigur, mii de copii mor, datorită pojarului în țările din lumea a treia, dar NU datorită faptului că NU primesc vaccinul împotriva pojarului, CI DATORITĂ PROASTEI ALIMENTAȚII, CONDIȚIILOR PRECARE DE TRAI, LIPSA APEI CURENTE ȘI A CANALIZĂRII.
DR.MARK DONOHOE:
19 Mai 2017

Copiii într-un mediu normal, cu o educația adecvată, resurse adecvate, acces adecvat la resurse medicale, dacă s-ar îmbolnăvi, atunci, toate bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, cu excepția poliomielitei, SUNT BOLI COMPLET TRATABILE, chiar și pojarul și oreionul, deși sunt viruși, acestea n-ar trebui să fie boli severe pentru marea majoritate a copiilor. r.Viera Scheibner: Acesta, este un articol foarte interesant – Lancet, 1985: ”Infecțiile virale cu pojar, fără efecte în copilărie dar în legătură cu bolile din viața adultă”: Beneficiile pojarului. Asta înseamnă că, pojarul sever, nu numai că aduce imunitate specifică față de pojar pe toată durata vieții, dar și imunitate nespecifică față de anumite tumori și boli imunologice, față de bolile degenerative ale oaselor și cartilagiilor, precum și față de bolile glandelor sebacee. DE CE AR VREA CINEVA SĂ NU BENEFICIEZE COPIII DE AȘA CEVA? Peste toate astea, pojarul reprezintă o piatră de hotar în viață. Pentru că se observă, după ce se recuperează de pe urma pojarului, COPIII CRESC! Acesta este un articol, publicat în Revista ”Cancer”, 1966. Deja din 1966, EI ȘTIAU CĂ OREIONUL SEVER PROTEJEAZĂ ÎMPOTRIVA CANCERULUI OVARIAN.
DR. ISAAC GOLDEN:
19 Mai 2017

În primul rând, oamenilor NU le place să-și asume răspunderea pentru propria sănătate. Așa că, e ușor să le permită doctorilor să le facă ceva pentru a-i menține sănătoși.În al doilea rând, informațiile despre imunizare vin, în principal, DIRECT DE LA COMPANIILE FARMACEUTICE și de la CERCETĂTORII pe care aceste companii, îi plătesc. Deci, toate informațiile vin de la sursă, SUNT FOARTE PUȚINI CERCETĂTORI INDEPENDENȚI. Și în al treilea rând, VACCINURILE REPREZINTĂ O INDUSTRIE DE MILIARDE DE DOLARI și, cel puțin din acest motiv, putem vedea DE CE VACCINAREA CONTINUĂ. Dr.Robin Cosford: Mi-au spus că, dacă voi încerca să încep o acțiune juridică împotriva vaccinării, vor fi nevoiți să-mi retragă licența.Bronwyn Hancock: Să minți pentru binele comunității? Mai rău decât atât. Legea a fost încălcată. În 1992, Curtea Supremă din Australia, a hotărât că doctorii au o datorie legală față de efectele secundare, de natură materială, ale tuturor procedurilor de tratament, din perspectiva pacientului, chiar dacă pacientul NU întreabă. Mai mult decât atât, nu numai că nu am fost informați despre rezultatele unor cercetări care deja fuseseră efectuate, dar se constată o puternică rezistență în a descoperi noi și potențial rezultate nedorite. Dr.Mark Donohoe: Îl avem pe Dr.John Matt, în America, care a studiat”Estelfar”, care este un megalo-virus. Unde l-a găsit? ÎN VACCINURI! El a corelat asta, cu bolile umane, numite sociopate nonpatogene, virusul era modificat astfel încât să nu permită sistemului imunitar să-l elimine, dar să poată încă distruge celule. Am vorbit cu el acum câțiva ani, când a legat asta de vaccinare, și-a pierdut postul de la Universitatea din California. Apoi a fost exclus din corpul academic,
DE-A LUNGUL TIMPULUI,
19 Mai 2017

menținând copiii sănătoși, a fost o metodă bună de a trece peste 1 milion de ani de evoluție. Vaccinarea, este un lucru pe care-l face doar de 2 generații, NU AVEM NICIO IDEE DESPRE CONSECINȚELE CARE VOR URMA. Bronwyn Hancock: Un editorial de la o conferință asupra bolilor virale, concluzionează că: ”Nu există virus sau boală virală, ci există doar un număr foarte mare de interacțiuni virus-gazdă, PE CARE NU LE ÎNȚELEGEM.” Deci, cum obținem sănătatea optimă?Dr.Viera Scheibner: Din informațiile care au la bază revistele medicale de specialitate, scrise de cei care susțin vaccinarea: ”Vaccinurile, NU PREVIN BOLILE”. ”Vaccinurile, PROVOACĂ ÎMBOLNĂVIRI”. ”Ele fac recipienții mai susceptibili la bolile pentru care vaccinurile ar trebui să le prevină”. ”Expun organismul, la numeroase infecții bacteriene și virale”. ”Vaccinurile, provoacă alergii, sensibilități la anumite alimente și substanțe”. Iar dovada legăturii dintre adminstrarea vaccinurilor și efectele secundare observate, este de necombătut, fie că este vorba de leziuni cerebrale sau moarte, sunt foarte bine documentate.
Random image



Ultimele stiri