2019-02-21 02:13


Ministerul Sănătății, AVERTISMENT de ultimă oră privind apa din București

 |  23:10
Ministerul Sănătății, AVERTISMENT de ultimă oră privind apa din București

Distribuitorul de apă potabilă pentru Bucureşti a utilizat pentru tratarea apei o cantitate mare de clor, necesară în condiţiile în care pe 29 ianuarie 2019 s-a produs o poluare cu amoniu pe râul Argeş, în urma topirii masive de zăpadă, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Ca urmare a acestui fapt, miercuri, 30 ianuarie 2019, au fost primite la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) mai multe sesizări privind calitatea apei potabile de la locuitorii din sectoarele 5 şi 6 din Capitală.

"În urma sesizărilor, personalul de specialitate DSPMB a recoltat mai multe probe din reţeaua de apă potabilă în cele două sectoare. Rezultatele preliminare ale probelor de laborator au relevat faptul că, în toate cele 5 puncte de recoltare, valorile determinate pentru clorul liber rezidual şi clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislaţia în vigoare", arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă remis miercuri seară MEDIAFAX.

Potrivit specialiştilor INSP în domeniul apei potabile, rezultatele parţiale nu reprezintă un motiv de îngrijorare a populaţiei privind posibilele efecte ale consumului de apă din reţeaua publică de distribuţie.

"Conform ghidurilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a fost dovedit faptul că în cazul consumului de apă hiperclorinata, măsură aplicată în acest moment de operatorul de apă, nu existăriscul de apariţie a unor efecte acute sau cronice asupra sănătăţii. Aceeaşi sursă informează că valoarea crescută cu peste 0,5 mg la litru a clorului determina doar apariţia disconfortului organoleptic, adică percepere gust modificat şi miros şi nu există alte efecte pe termen lung", mai arată Ministerul Sănătăţii.

Cu toate acestea, până la obţinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiştii recomandă locuitorilor Capitalei că apă din reţeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igienă personală. Aceştia recomandă utilizarea apei îmbuteliate, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afişată înscrierea ,,apă este bună de băut".

"De asemenea, menţionăm că DSPMB analizează zilnic probe de apă din reţeaua publică sau de la staţiile de tratare pentru parametrii microbiologici, dezinfectantul rezidual (clor rezidual liber) şi clorul total. Din cele 10 probe de apă prelevate în dată de 30 ianuarie 2019 din punctele fixe de recoltă din sectorul 3 Bucureşti, 9 dintre ele au fost conforme pentru clorul rezidual liber, iar una dintre ele a prezentat clor rezidual sub limita de detecţie. Parametrii microbiologici sunt în lucru, rezultatele fiind finalizate în 48 de ore de la recoltare", potrivit sursei citate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-30

TAGURI: bucuresti, ministerul sanatatii, avertisment, apa potabila, clor
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...