Proiectul "Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti" urmează să se deruleze prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. dr. Dan Theodorescu". Bugetul total alocat ar urma să fie de 925.000 de lei. Este vorba despre una dintre cele 20 de idei declarate câştigătoare în cadrul campaniei "Propune pentru Bucureşti" pentru identificarea de proiecte de interes local iniţiate de cetăţeni. Beneficiari vor fi elevii din municipiul Bucureşti cu vârsta cuprinsă între 7 - 16 ani, perioada de derulare fiind 17 septembrie 2018 - 17 septembrie 2019, în cabinetele stomatologice şcolare de pe raza Capitalei. Criterii de eligibilitate: domiciliul stabil sau viza de reşedinţă în Bucureşti; consimţământul tutorelui sau reprezentantului legal al copilului privind aplicarea unui aparat ortodontic; recomandarea privind necesitatea aplicării unui aparat ortodontic - document tip eliberat de un medic specialist/primar în specializarea ortodonţie şi ortopedie dento-facială din cadrul Ambulatorului de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. dr. Dan Theodorescu". Sprijinul financiar acordat prin proiect este de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic (arcada superioară) şi/sau unui aparat ortodontic (arcada inferioară) per beneficiar. În situaţia în care un beneficiar are indicaţie pentru ambele arcade, acestuia i se vor deconta 1.500 de lei.
Proiect CGMB: Sprijin financiar de 750 LEI pentru copiii cu vârste între 7 și 16 ANI care au nevoie de aparat ortodontic
Z.P. | 2018-06-10 11:15
Copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Bucureşti ar putea beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei din 14 iunie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, informează Agerpres.
Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-10
TAGURI: ortodontic, cgmb, proiect, copii, sprijin financiar
loading...
Comenteaza pe facebook
Comenteaza pe site
Ultimele stiri
Liviu Dragnea LAUDĂ Ordonanța lui Tudorel Toader: ”E în regulă, era NECESARĂ”
Acum 4 ore | (0)
Politică
Brigitte Sfăt, JIGNITĂ îngrozitor de Claudia Pavel la FERMA: Golancă perversă, PUȘCĂRIAȘĂ!
Acum 4 ore | (0)
Monden
SĂ NU UCIZI, din 1 martie în premieră în cinematografe. Ce faci atunci când nu mai e nimic de făcut?
Acum 5 ore | (0)
Timp liber
CSM îl CONTRAZICE pe Tudorel Toader: ”Noi nu am știut de modificările propuse”
Acum 7 ore | (0)
Eveniment
Alertă în SĂNĂTATE: Sindicaliștii anunță un MITING de protest. Care sunt NEMULȚUMIRILE
Acum 8 ore | (1)
Sănătate
PSD a votat! Răzvan Cuc, PROPUS pentru Transporturi și Daniel Suciu la Dezvoltare
Acum 9 ore | (2)
Politică
ULTIMA ORĂ: Tudorel Toader anunță MODIFICAREA Legilor Justiției. Care sunt prevederile
Acum 11 ore | (2)
Eveniment
Ai purta o ROCHIE DE MIREASĂ creată de Adelina Pestrițu? Este total ieșită din comun!
Acum 13 ore | (0)
Monden
LAURA BRETAN, invitată specială în concertul lui PLACIDO DOMINGO JR din București
Acum 13 ore | (0)
Timp liber

loading...
Media
AJUTOR util pentru bolnavii de CANCER: A fost lansat GHIDUL pacientelor cu cancer de sân
12 Feb 2019 | (0)
Sănătate
ÎNREGISTRARE incredibilă la 112: Au vrut să salveze un copil, dar au fost trimiși la...SPITAL!
28 Aug 2018 | (2)
Sănătate
IMAGINI REVOLTĂTOARE: Ce făceau două infirmiere lângă un bolnav cu arsuri grave
03 Feb 2018 | (0)
Sănătate