2018-02-21 15:12


Propunere de lege: ȘPAGA pentru doctor să devină DONAȚIE pentru spital

 |  19:52
Propunere de lege: ȘPAGA pentru doctor să devină DONAȚIE pentru spital

Parlamentarii vor să elimine practica plicului către medic. Banii pe care pacienții îi pun în halatul medicului s-ar putea muta în visteria spitalelor sub formă de donație. Prin această inițiativă, parlamentarii vor să legifereze și să fiscalizeze veniturile suplimentare. Potrivit prevederilor, pacienții care vor să mulțumească doctorului pot dona banii unității spitalicești.

Dintr-o contradicție legislativă care spune că pacienții pot da plăți suplimentare medicilor sau spitalului, dar medicii nu le pot accepta pentru că sunt funcționari publici, a fost creat un proiect legislativ care să elimine aceste neclarități.

Așa își explică inițiatorii demersul. Altfel spus, prin noua lege, pacienții vor putea plăti în plus dacă vor. Banii nu-i vor da însă medicilor.

"Am eliminat această formulă neclară, sintagma "plăți suplimentare" și am lăsat doar "donații", cum era și până acuma, doar donații care sa fie date numai spitalului, și nu medicului (…) Abordarea de la care am plecat a fost următoarea: dacă omul este mulțumit de serviciile pe care le-a primit în spital, este normal ca el să doneze pentru ca acel spital să își îmbunătățească infrastructura", a explicat pentru Știrile TVR inițiatorul proiectului, deputatul USR Matei Dobrovie.

Dacă proiectul va fi adoptat, toți banii veniți din partea pacienților vor ajunge direct în contul spitalului, iar de acolo donațiile vor fi făcute publice în fiecare lună, pe site-ul Ministerului Sănătății.

Medicii cred că inițiativa nu va ajuta prea mult.

"De fapt, nu se întâmplă decât o punere la punct a legislației. Nu atinge în niciun fel relația dintre medic și pacient (...) La nivel de clarificare legislativă, cred că este un lucru bun", subliniază medicul Marian Stamate, reprezentantul sindicatului Promedica.

Pacienții, însă, ar agrea modificările.

Propunerea legislativă urmează să ajungă pentru dezbatere în Camera Deputaților, care e for decizional.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-23

TAGURI: proiect de lege, spaga, doctor, donatie, spitale





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SEBASTIAN
24 Ian 2018

Dar sa nu mai fie spaga deloc nu se poate! Popor de hoti si comunisti prosti!!! In alte tari europene civilizate de ce nu exista spaga????Se plangeau de salarii, acum le-au facut salarii de salarii si tot mai vor spaga!? La astia sa le dai cu sacu salarii si tot vor cere, pentru ca asa i-ati invatat, astia nu sunt doctorii, sunt macelari! In UE fac puscarie fara drept de apel, daca ai prind li se rupe la aia ca sunt medici!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova