2019-02-20 23:56


Un MEDICAMENT pentru tuse a fost RETRAS de pe piaţă. Ce probleme grave ar cauza

 |  13:10
Un MEDICAMENT pentru tuse a fost RETRAS de pe piaţă. Ce probleme grave ar cauza

Un medicament folosit împotriva tusei şi disponibil sub formă de sirop şi comprimate, va fi retras de pe piaţă în urma unei decizii a producătorului francez. Totul din cauza substanţei active a medicamentului, şi anume fenspirida, care ar putea provoca probleme cardiace. În cauză este vorba despre medicamentul Eurespal.

"Este o problemă de siguranţă care a fost identificată în cadrul unui studiu non-clinic efectuat chiar de producătorul francez al medicamentului respectiv. Decizia de retragere voluntară, aşa cum îi spune şi numele, aparţine producătorului medicamentului respectiv, până când procedura de urgenţă, procedură de reevaluare a profilului de siguranţă al acestor medicamente, pentru că vorbim atât de Eurespal comprimate, cât şi de Eurespal sirop, până când această procedură va fi finalizată la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului. În această săptămână are loc la Londra, la sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, reuniunea comitetului de profil şi pe agenda de lucru se află şi problema de siguranţă a fenspiridei, care e substanţa activă din acest medicament. Noi vom publica automat pe site-ul agenţiei traducerea comunicatului de presă al Agenţiei Europene a Medicamentului, comunicat care va fi emis imediat după terminarea acestei reuniuni", a declarat Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-12

TAGURI: medicament, eurespal, tuse, retras, piata, probleme cardiace
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...